Marcel Boloș: Probabil că, din toamnă, se va pune problema renegocierii PNRR pe un pachet integrat de măsuri
Telex » Știri 10 mai 2022
O renegociere a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este un proces de durată care, probabil, va începe din toamnă, însă la această renegociere va trebui să avem un pachet integrat, nu doar o singură măsură, a afirmat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, citat de Agerpres. „Probabil că, undeva, din toamnă, se va pune problema acestei renegocieri (a PNRR, n.r.), pentru că procesul este unul de durată. La această renegociere nu se poate merge doar cu o măsură, gen că vreau ca în PNRR să fie introduse irigațiile pentru agricultură. Nu. Va trebui să avem acest pachet de măsuri integrat cu care se va merge la această negociere și, mai mult, să avem motivele pentru care noi solicităm renegocierea, bine consolidată. Astăzi, dacă este să ne uităm la ceea ce se întâmplă în economie, discutăm numai de aceste creșteri ale prețurilor la materialele de construcții, ceea ce ne îndreptățește să cerem o revizuire a milestone-urilor pe care le avem pe proiectele de infrastructură de transport, spre exemplu. Exemplele pot continua cu astfel de reprioritizări și regândiri de măsuri”, a declarat Marcel Boloș.
Demnitarul a mai dat ca exemplu, în privința renegocierii, problema pensiilor, despre care a spus că „este un subiect intens discutat în spațiul public”.
„Eu am prezentat Comisiei Europene faptul că, totuși, avem o rată a inflației pe un trend crescător și nu este vina României, pe de o parte. Pe de altă parte, avem un număr estimat de cetățeni care se găsesc în risc de deprivare materială, undeva în jur de 3,2 milioane de locuitori. Nu cred că suntem în situația în care să putem să asigurăm un ritm de creștere a veniturilor și să ne încadrăm în același timp și în cei 9,4% din PIB pe care i-am prezentat în PNRR”, a explicat ministrul de resort.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile