Marcel Boloș: Proiectul de OUG privind tichetele sociale este pe circuitul de avizare; numărul de beneficiari e de circa 2,861 milioane persoane
Telex » Știri 9 mai 2022
Proiectul de OUG privind voucherele sociale este pe circuitul de avizare, iar valoarea totală a acestui program este de 3,1 miliarde lei, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, citat de Agerpres. „Valoarea totală a acestui program este de 3,1 miliarde lei și jumătate din acești bani sunt din fonduri europene. Numărul estimat, lista de beneficiari finali, după evidențele care sunt acum la Casa de Pensii și Agenția Națională de Plăți Sociale, este undeva în jur 2.861.000 persoane. Lista, mecanismul pe care l-am propus și pe care sperăm să îl aprobe Guvernul este ca aceste liste de beneficiari aflați în evidențele Caselor de Pensii și mai apoi cei aflați în evidențele Agenției Naționale de Plăți Sociale este transmisă la Ministerul Fondurilor. Ministerul Fondurilor va fi cel care va încărca pe cardurile beneficiarilor contravaloarea acestor tichete sociale și mai apoi beneficiarii se vor prezenta la magazinele alimentare din rețeaua pe care o au emitenții de carduri pentru a-și putea cumpăra produsele alimentare de bază de care au nevoie”, a explicat Marcel Boloș.
El a adăugat că, în același timp, va începe procesul de distribuire a cardurilor, dar va dura o perioadă până când acestea vor ajunge la beneficiarii finali. „Trebuie să avem în vedere că e un număr de trei milioane de carduri. Va începe cu data de 1 iunie așa cum s-a promis și va dura poate o perioadă de timp până când aceste carduri vor ajunge la beneficiarul final, pentru că, pe de o parte, discutăm de emiterea lor, pe de altă parte, discutăm de distribuirea lor în teritoriu. Dar îi asigurăm pe toți că, așa cum s-a angajat Guvernul României, cardurile vor ajunge la beneficiarii finali și vor putea să își achiziționeze produsele alimentare de bază în această perioadă de criză pe care o parcurgem azi și suntem solidari cu cei care au cel mai mult de suferit”, a spus ministrul.
Acesta a subliniat că fiecare dintre emitenții de carduri care participă la procedura de achiziție directă are o rețea de magazine și aceștia sunt obligați ca, odată cu emiterea cardurilor, să aibă și o informare în spate.
Ministrul a precizat că sunt carduri bancare. „Ele sunt asemenea cu cardurile pe care le-am folosit la tichetele pentru mese calde, acordate vârstnicilor - și am fost dați ca exemplu de succes de către OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, n.r.) pentru că, spre surprinderea noastră, având această reținere că nu va funcționa și că va fi un eșec, totuși, cei din mediul rural s-au acomodat cu modul de folosire a voucherelor. Până la urmă, inclusiv cei care sunt unități emitente - și au fost integrați prin magazinele alimentare și restaurante în procesul de utilizare a lor - au avut infrastructura specifică mobilă ca să meargă la beneficiarul final și doar să tasteze codul pentru utilizarea cardului”, a adăugat Marcel Boloș.
Potrivit acestuia, poștașul va fi cel care va duce cardul acasă, la beneficiar, însă „va dura până când va ajunge progresiv tichetul social la beneficiarii finali”.
Totodată, ministrul Investițiilor a susținut că procedura pentru emiterea de carduri poate începe imediat după publicarea ordonanței. „La volumul acesta de carduri pe care îl emitem, costul de emitere a cardului cred că este zero. Manifestarea interesului de către cei care emit cardurile nu cred că se bazează pe costul acesta de emitere a cardului, cât mai degrabă pe lanțul de magazine pe care îl au - care vor fi cu un portofoliu de consumatori formați din beneficiarii finali. Nu am emoții din acest punct de vedere pentru că nu sunt costuri angrenate din bugetul de stat pentru emitere. Din experiența pe care am avut-o la ceea ce înseamnă mese calde pentru persoane vârstnice, unde am avut un cost de emitere în jur de 1,5 lei, mă aștept să fie o valoare foarte mică, astfel încât procedura să fie una foarte simplă”, a mai spus Marcel Boloș.
Potrivit acestuia, mecanismul de decontare cu Comisia Europeană a fost de la început pe vouchere, fiind „extrem de bun și de eficient”. „Nu s-a ajuns la această negociere încât să virăm numerar. Ar fi fost foarte periculos pentru noi să emitem 3 milioane de ordine de plată. În momentul de față, noi emitem ordinele de plată către emitenții de carduri, iar emitenții de carduri mai departe dispun de infrastructura specifică, astfel încât virările să se facă prin bănci la beneficiarii finali”, a arătat Marcel Boloș.
De asemenea, nu vor exista costuri de administrare.
Pe de altă parte, ministrul a precizat că persoanele fără adăpost au un mecanism specific. „Ele sunt în evidența primăriilor, lor li se întocmește ancheta socială și sunt luate în evidența primăriilor. Primăriile transmit această listă cu beneficiarii către Agenția Județeană de Plăți Sociale, care o transmite la Autoritatea Națională de Plăți Sociale și dumnealor o trimit către noi”, a subliniat el.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național