Marcel Boloș: Propun programul național Smart Village, după exemplul comunei Ciugud
Telex » Știri 8 iulie 2020
Un program național privind Smart Village (Sat inteligent), care prevede digitalizarea serviciilor publice din mediul rural, va fi implementat de Guvern. Acesta urmează modelul comunei Ciugud, județul Alba, a anunțat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, citat de Mediafax. Oficialul a declarat astăzi la Ciugud, la finalul evenimentului „Smart Village – soluții de digitalizare a serviciilor de cadastru și publicitate imobiliară”, că se poate implementa ideea de sat inteligent în România, astfel că se va încerca susținerea acestui concept la nivel național.
„În premieră și cu ocazia acestui eveniment vom propune, după discuțiile pe care le vom avea la nivelul Guvernului României, ca ideea de Smart Village să fie program național adresat celor care vor să urmeze exemplul comunei Ciugud. Se pot aduce servicii importante pentru locuitori, de la ceea ce înseamnă casele independente, autonome din punct de vedere energetic, până la digitalizarea serviciilor publice locale pe care le asigură primăria, iluminat public inteligent și tot ceea ce ține de conceptul de smart village”, a spus Marcel Boloș.
Acesta a subliniat că Smart Village va duce și la debirocratizarea administrației publice locale din mediul rural.
Potrivit ministrului, comuna Ciugud este un exemplu de bune practici în România privind conceptul Smart Village, în condițiile în care aici sunt 14.000 de imobile și peste 4000 de hectare de teren complet digitalizate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial