Marcel Ciolacu: Dorim foarte mult să dezvoltăm un parc eolian în Marea Neagră
Telex » Știri
6 iulie 2023
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la Berlin, că se dorește dezvoltarea unui parc eolian în Marea Neagră, urmând să fie pusă la punct legislația necesară, relatează Agerpres. "Marile companii germane doresc să ajungem la o energie verde până în 2050, este un plan al Comisiei Europene și al Uniunii Europene. Este normal că am avut astfel de discuții în ceea ce privește oportunitățile pe care le conferă România. Știți foarte bine că dorim foarte mult să dezvoltăm un parc eolian în Marea Neagră. Mai avem de pus la punct legislația în ceea ce privește offshorul eolian și sunt ferm convins că, în următoarea sesiune parlamentară, această legislație va merge către promulgare", a afirmat Marcel Ciolacu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor