Marcel Ciolacu: Noua lege a pensiilor va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie - toate pensiile vor crește cu 13,8%
Telex » Știri
30 octombrie 2023
Noua lege a pensiilor va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024, dată de la care toate pensiile se măresc cu 13,8%, conform legii, a declarat premierul Marcel Ciolacu, citat de Agerpres. "La 1 ianuarie, pensiile toate se măresc cu 13,8%, conform legii. Noua lege a pensiilor va intra în vigoare cu 1 ianuarie. (...) Într-un fel, eu am devansat Legea pensiilor prin cererea de plată numărul 4, să încercăm să o finalizăm anul acesta, pentru că erau prea multe jaloane în cererea de plată numărul 4 și să nu mai pățim cum s-a întâmplat cu jalonul în cererea de plată numărul 3. Nu numai faptul că mai avem foarte puține jaloane de îndeplinit la cererea de plată numărul 3, am început să închidem foarte multe din cererea de plată numărul 4. Eu legea nu o pitesc, legea va merge în Parlamentul României, pentru că acolo se legiferează", a precizat Ciolacu. El a explicat că indexarea pensiilor cu 13,8% reprezintă indicele de inflație pe anul trecut. Totodată, premierul a estimat că noua lege a pensiilor va fi trecută prin Parlament până la sfârșitul lunii noiembrie și a subliniat că aceasta prevede eliminarea unor inechități.
"Eu cred că până la sfârșitul lunii noiembrie o să trecem noua lege a pensiilor prin Parlament. Pe urmă, ea va urma să fie pusă în aplicare de la 1 ianuarie. În ea sunt prevăzute închiderea anumitor inechități. O lege a pensiilor nu se poate pune în aplicare instant, trebuie făcut noul soft pe baza legii", a adăugat premierul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale