MyWIZ - Business în cloud
Marcel Ciolacu: Peste 950 de kilometri de cale ferată se vor moderniza cu fonduri atrase prin PNRR

Marcel Ciolacu: Peste 950 de kilometri de cale ferată se vor moderniza cu fonduri atrase prin PNRR

Telex » Știri 18 decembrie 2023  

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la finalul săptămânii trecute, la Caransebeș, că România va moderniza peste 950 de kilometri de cale ferată cu ajutorul fondurilor europene atrase prin PNRR, el menționând, în acest context, că în dezvoltarea logistică a unei țări trebuie acordată o atenție deosebită și căilor ferate, relatează Agerpres. Prim-ministrul a arătat că ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, dispune de o echipă "foarte bună" la ministerul său, reliefând faptul că, în cursul acestei săptămâni, vor fi semnate ultimele contractări de fonduri pentru modernizarea celor 950 kilometri de cale ferată, ceea ce înseamnă închiderea acestui capitol al Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au participat vineri, la Caransebeș, la semnarea ultimului din cele patru contracte de modernizare a liniei de cale ferată Caransebeș-Timișoara-Arad. Valoarea totală a proiectului se ridică la 6,2 miliarde lei, fără TVA, iar pentru lotul 1 Caransebeș-Lugoj valoarea acestuia este de 1,34 miliarde lei, fără TVA. Toate cele patru contracte sunt finanțate prin PNRR.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.