Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Marcel Ciolacu: Promovarea rezilienței fiscal-financiare în sectorul public este vitală pentru a asigura stabilitatea guvernelor

Marcel Ciolacu: Promovarea rezilienței fiscal-financiare în sectorul public este vitală pentru a asigura stabilitatea guvernelor

Telex » Știri 19 septembrie, 9:46  

Promovarea rezilienței fiscal-financiare în sectorul public este vitală pentru a asigura stabilitatea și capacitatea guvernelor de a răspunde în mod eficient la crizele din sistem, precum și pentru a asigura furnizarea de servicii esențiale societății, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, miercuri, la evenimentul dedicat împlinirii a 160 de ani de la înființarea Curții de Conturi a României, relatează Agerpres. Șeful Executivului a participat la Ateneul Român, alături de președintele României, Klaus Iohannis, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc, și alți înalți invitați, la evenimentul intitulat „Responsabilitate. Relevanță. Reziliență într-o lume a provocărilor”, care a marchată aniversarea Curții de Conturi.

„Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră pentru a celebra 160 de ani de la înființarea acestei instituții fundamentale a statului care este Curtea de Conturi a României. Sunt 160 de ani în care Curtea a trecut prin reforme și transformări profunde ajungând astăzi un exemplu de bună practică pentru tot ceea ce înseamnă sistemul instituțional din România. De aceea, vreau să felicit întreaga conducere a Curții de Conturi pentru eforturile depuse în continuarea procesului de modernizare a acestei instituții. Știu că ați avut de înfruntat provocări majore, dar prin dialog și echilibru ați reușit să găsiți întotdeauna soluții pentru a vă ridica la nivelul așteptărilor acestei instituții”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a salutat, în mod special, schimbările care s-au produs atât în auditul fondurilor publice, cât și în ceea ce privește comunicarea dintre Curte și factorii de decizie din societate.

„Putem avea în instituția supremă de audit a României un partener în auditarea politicilor publice pentru a ști cum putem veni mai bine în sprijinul beneficiarului final, cetățeanul”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Premierul a punctat importanța Curții de Conturi în asigurarea bunei guvernanțe. „Există un concept tot mai prezent pe agenda publică care reunește la nivel de responsabilități toți factorii decidenți din societate: buna guvernanță. Aici instituțiile supreme de audit joacă un rol esențial în a oferi o imagine reală a impactului politicilor publice în viața cetățenilor. Acest nou model de guvernanță se caracterizează prin gestionarea provocărilor într-un mediu turbulent, iar reziliența în acest context presupune întărirea mecanismelor administrației publice. Și aici mă refer în mod deosebit la reforma sistemului de management al resurselor umane, creșterea calității datelor pe baza cărora sunt luate deciziile și adoptarea unei culturi a inovării sociale și digitale. Promovarea rezilienței fiscal-financiare în sectorul public este vitală pentru a asigura stabilitatea și capacitatea guvernelor de a răspunde în mod eficient la crizele din sistem, precum și pentru a asigura furnizarea de servicii esențiale societății. Aceasta este o parte integrantă a bunei guvernanțe în sectorul public”, a declarat Marcel Ciolacu.

Totodată, șeful Executivului a apreciat procesul de modernizare parcurs de Curtea de Conturi în ultimii ani și a afirmat necesitatea unei colaborări mai aplicate între instituțiile centrale pentru dezvoltarea României. „Apreciez pașii spre modernizare făcuți în ultimii ani de Curtea de Conturi și am încredere că putem folosi mai mult munca profesionistă și responsabilă a auditorilor dumneavoastră. O instituție supremă de audit modernă este un factor obiectiv și echilibrat ce poate oferi măsura performanței unei guvernări, precum și a performanței instituțiilor ce oferă servicii publice cetățenilor. La 160 de ani de la înființarea Curții de Conturi este momentul să colaborăm între noi mai mult pentru dezvoltarea României și pentru un viitor mai bun al tuturor cetățenilor ei”, a afirmat Ciolacu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.