Marius Budăi: Concluziile pe draftul de proiect privind reforma sistemului de pensii vor fi trase în maximum două zile
Telex » Știri 22 noiembrie 2022
Concluziile finale pe draftul de proiect privind reforma sistemului de pensii vor fi trase în maximum două zile, iar documentul îndeplinește toate criteriile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a afirmat, luni, în Plenul Parlamentului, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, citat de Agerpres. "În perioada 10-13 octombrie a avut loc misiunea experților Băncii Mondiale ce coordonează componenta de asistență tehnică. În această perioadă s-au organizat întâlniri ale reprezentanților Băncii Mondiale de la Washington cu toți cei enumerați ca făcând parte din acel Comitet de monitorizare a reformei. Ulterior derulării acestor serii de întâlniri, în data de 12 octombrie a avut loc o întâlnire între premierul Nicolae Ciucă, reprezentanții Ministerului Muncii și reprezentanții Băncii Mondiale. În data de 7 noiembrie 2022 a avut loc o întâlnire între Ministerul Muncii și Ministerul Investițiilor Europene cu doamna Celine Gauer, director general Revover, în cadrul Comisiei Europene, și domnul Massimo Suardi, director în Direcția Generală Afaceri Economice-Financiare. Concluziile finale vor fi trase în maximum două zile, iar draftul de proiect, care deja este pe final, vă asigur că îndeplinește toate criteriile din PNRR. Proiectul de act normativ respectă întocmai criteriile din PNRR, și anume: perioada de contribuție minimă va fi egală și poate chiar mai mare pe alocuri decât cea prevăzută în sistemul public de pensii, se va reduce cheltuiala cu plata acestor drepturi, iar cuantumul pensiei nu va depăși cuantumul salariului", a spus Marius Budăi la "Ora Guvernului".
Potrivit ministrului, un prim jalon din PNRR a fost îndeplinit în primele săptămâni de la preluarea mandatului: "De la preluarea mandatului, la sfârșitul lui noiembrie 2021, am avut la dispoziție doar câteva săptămâni să îndeplinesc un prim pilon sau jalon din acest PNRR, și anume contractarea contractului de consultanță pentru a îndeplini jalonul scadent la finalul anului trecut. La licitația care fusese organizată, se înscrisese un singur consorțiu, care a fost descalificat în decembrie 2021, pentru că unul dintre membri nu era nici membru al Uniunii Europene, nici al Statelor Unite ale Americii, ci era un membru din Asia, iar altul era în incompatibilitate. Cu toate acestea, am reușit să îndeplinim jalonul în doar câteva săptămâni. Mi-am propus ca, de la început, să implementez PNRR în deplină transparență, împreună cu colegii din Ministerul Muncii. În acest scop, am adoptat în Guvern un Memorandum prin care a fost creat un grup interministerial în vederea îndeplinirii jalonului 215. Ulterior acestui Memorandum am avut întâlniri atât la nivel de miniștri, cât și la nivel tehnic, cu reprezentanți din ministerele și instituțiile beneficiare. După cum bine știți sau dacă nu știți vă spun acum, cele șase legi trecute în PNRR nu sunt nici gestionate, nici implementate de Ministerul Muncii".
Acesta a adăugat că Banca Mondială, în calitate de consultant, a trimis la București reprezentați de la Washington, care au purtat discuții cu sindicatele, cu patronatele, dar și cu reprezentanți ai ministerelor și instituțiilor beneficiare de pensii și indemnizații de serviciu.
"Banca Mondială ne-a înaintat și un raport, raport prezentat și în presă, deci transparent, pe baza căruia lucrăm acum, nu în secret, cu reprezentanți ai ministerelor și instituțiilor beneficiare. Lucrăm la întocmirea acestui proiect. Acest proiect în curând va fi transmis către Guvern spre aprobare, către CSM, spre avizare, după care va fi înaintat Comisiei Europene și depus în Parlamentul României. În data de 28 decembrie 2021 a fost aprobat Memorandumul cu tema «Contractarea serviciilor de asistență tehnică pentru implementarea reformei sistemului public de pensii și unele măsuri pentru crearea unui cadru eficient în vederea îndeplinirii jaloanelor aferente aceste reforme». În cadrul acestui Memorandum, se face referire și la jalonul 215 în înțelesul celor șase categorii: corpul diplomatic și consular, funcționari publici, parlamentari, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, procurori și judecători, personal auxiliar de specialitate al instanțelorjudecătorești și al Parchetelor și beneficiari ai Curții de Conturi. În data de 12 ianuarie a avut loc o primă discuție cu Ministerul Muncii, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și reprezentanți ai Comisiei Europene. Ulterior clarificărilor din această discuție au fost demarate la nivel de Minister al Muncii discuțiile tehnice cu reprezentanții Băncii Mondiale privind elaborarea proiectului, dar și cu reprezentanții interesați și co-interesați, și mă refer la reprezentanții celor șase legi", a subliniat Marius Budăi.
Ministrul a declarat, totodată, că pentru îndeplinirea în continuare a acestui jalon a mai fost nevoie de încă un Memorandum în Guvern, care conținea în principal prevederi privind încheierea de protocoale de implementare a reformei sistemului de pensii. "Ulterior acestui memorandum am prezentat în Guvern și o Notă de informare în data de 13.07.2022. În continuare au fost derulate o serie de întâlniri tehnice cu experții Băncii Mondiale pentru a putea identifica o modalitate de elaborare, iar în data de 13 septembrie a avut loc la sediul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale reuniunea Comitetului de monitorizare a reformei sistemului public de pensii și a reformei pensiilor și indemnizațiilor stabilite și plătite în baza unor legi speciale. La reuniune au participat reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Muncii, Curții de Conturi, Curții Constituționale, Camerei Deputaților, Consiliului Fiscal, Avocatului Poporului, precum și reprezentanți ai Casei Naționale de Pensii Publice, cu același scop de a continua în culegerea de date și implementarea mai departe a acestei legislații. Toate instituțiile interesate și enumerate mai sus au trimis puncte de vedere Ministerului Muncii, iar în 21 septembrie 2022 a avut loc o întâlnire tehnică între reprezentanții Ministerului Muncii, Casa Națională de Pensii Publice, Banca Mondială, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și, bineînțeles, serviciile Comisiei Europene", a menționat Marius Budăi.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial