Pe 1 martie, odată cu primele semne ale primăverii, în România și în alte regiuni din sud-estul Europei se păstrează un obicei străvechi: oferirea Mărțișorului. Acest simbol are o istorie îndelungată, care reflectă echilibrul dintre anotimpuri și ciclurile vieții. Mai mult decât un simplu dar, Mărțișorul este o expresie a tradiției și a legăturii dintre trecut și prezent, păstrându-și semnificația de-a lungul secolelor.

În 2017, această tradiție a fost inclusă în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, alături de practici similare din Bulgaria, Macedonia de Nord și Republica Moldova. Recunoașterea UNESCO subliniază importanța culturală a acestui obicei și contribuie la conservarea și promovarea lui pentru generațiile viitoare.

Originea și semnificația Mărțișorului

Tradiția Mărțișorului nu a fost dintotdeauna legată exclusiv de 1 martie. Numele oficial al lunii martie a influențat, în ultimele decenii, generalizarea denumirii sărbătorii de 1 martie, Mărțișor, în defavoarea altor denumiri mai vechi, cum ar fi Dochia, Dragobete (Ion Ghinoiu, 2003).

Inițial, Mărțișorul era un simplu șnur împletit din fire albe și negre sau albe și roșii, fără elemente decorative. Aceste culori erau încărcate de semnificație: albul simboliza puritatea și lumina, în timp ce roșul era asociat cu viața, puterea și vitalitatea. Structura împletită a firului reprezenta opoziția și complementaritatea dintre iarnă și vară, întuneric și lumină, moarte și renaștere. De-a lungul timpului, acestuia i s-au adăugat monede din aur, argint sau alte metale, considerate simboluri ale norocului și prosperității.

În trecut, Mărțișorul nu era destinat exclusiv femeilor. Se purta la gât, la încheietura mâinii, prins în piept sau chiar legat la gleznă, iar perioada purtării varia de la câteva zile până la câteva săptămâni, în funcție de zonă. După acest interval, Mărțișorul era așezat pe o creangă înflorită, sub o piatră sau aruncat pe o brazdă verde, ca un gest de protecție și noroc pentru anul ce urma. În unele comunități, se credea că purtarea lui protejează sănătatea și aduce belșug, iar Mărțișorul era chiar legat la intrările în gospodării, la grajduri sau în coarnele animalelor.

Evoluția Mărțișorului de-a lungul timpului

Dacă în trecut Mărțișorul era un simbol ritualic, cu puternice conotații de protecție, în prezent el a devenit un obiect de podoabă, păstrându-și însă esența tradițională. Transformările sociale și culturale au influențat această tradiție, iar în mediul urban, șnurului alb-roșu i s-au adăugat pandantive din diverse materiale – metal, lemn, sticlă, textile – și a devenit un cadou oferit în principal femeilor.

În funcție de regiune, perioada purtării Mărțișorului varia semnificativ. În unele zone, acesta se păstra până la Măcinici (9 martie), în altele până la Armindeni (1 mai) sau chiar până la înflorirea pomilor fructiferi, viței de vie, măceșilor ori trandafirilor. Simbolismul său cromatic a rămas însă neschimbat: albul reprezintă puritatea și începuturile, iar roșul este asociat cu vitalitatea, sănătatea și iubirea.

Astăzi, Mărțișorul continuă să fie un element definitoriu al începutului de primăvară, combinând elemente tradiționale cu influențe moderne. De la modelele artizanale la interpretările contemporane, acesta rămâne un simbol al speranței, al continuității și al echilibrului dintre natură și timp.

Surse:

Ion Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, București, Editura Elion, 2003, pp. 233-234

INVENTARUL național al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)