Mașina zburătoare Terrafugia Transition va fi lansată în 2019
Numărul 28-29, 24 iulie - 6 august 2018 » Lumea în care trăim
Terrafugia Transition ar putea fi prima mașină zburătoare cu disponibilitate comercială, după ce producătorul a anunțat că aceasta va intra la vânzare de anul viitor, informează News.ro. Deși este caracterizat ca fiind o mașină zburătoare, modelul Transition este văzut de cei de la Terrafugia mai mult ca un avion mai comod de folosit, decât ca o mașină care aterizează și decolează de pe șosele.
Terrafugia Transition are o propulsie hibridă care folosește atât un motor clasic pe benzină, cât și o baterie. Aceasta dispune și de un așa-numit mod boost, care oferă o putere mai mare pe o perioadă limitată de timp.
Partenerii Dynon și BRS sunt cei care au livrat componentele de avionică și sistemul de parașutare pentru cazurile de urgență. Pentru securitate sporită, pasagerii vor folosi centuri de siguranță și vor fi protejați de airbaguri.
Conform producătorului, vehiculul zburător oferă o autonomie de peste 600 de kilometri și poate atinge viteze de 160 de kilometri pe oră.
Producătorul nu a anunțat prețul de achiziție pentru vehiculul a cărui pilotare necesită licență de pilot.
Terrafugia Transition este în lucru de mai bine de zece ani, în 2009 fiind lansat primul prototip. De atunci, ritmul de dezvoltare a fost unul lent până anul trecut, când compania a fost achiziționată de Geely, care deține și Volvo.
Terrafugia nu este singura companie care crede în viitorul mașinilor zburătoare. Alături de greii industriei aviatice, Airbus și Boeing, Uber și co-fondatorul Google, Larry Page, mai investesc în astfel de vehicule.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc