Măsuri de informare a consumatorilor și consiliere a operatorilor economici
Telex » Știri 5 august 2021
Pentru corecta informare a consumatorilor și pentru a le facilita accesul la informații referitoare la modul de comercializare a produselor în zona piețelor și pentru consilierea operatorilor economici, administratorul pieței trebuie să afișeze, la loc vizibil, lângă orarul de funcționare a pieței, la punctele principale de acces în piață, o serie de informații, potrivit Ordinului nr. 198/2021 al ANPC, publicat în Monitorul Oficial nr. 760 din 4 august 2021.
Potrivit actului normativ, suportul sau panoul pe care se face afișarea trebuie să fie monocolor, fără degradeuri ori alte însemne grafice sau culori, iar literele vor fi indicate în mod vizibil și într-o formă neechivocă, ușor de citit. Înălțimea minimă admisă a literelor este de 30 mm și grosimea literelor este de 5 mm.
Textul afișat va cuprinde următoarele informații:
În atenția operatorilor economici și a consumatorilor
▪ Este important ca mijloacele de măsurare să respecte cerințele de metrologie aplicabile, conform tipului și specificului produsului;
▪ Este important ca prețul produselor să fie afișat vizibil și înscris într-o formă clară, în conformitate cu prevederile legale aplicabile;
▪ Este important ca denumirea produselor ce se comercializează să fie afișată în limba română, fără a exclude prezentarea acesteia în alte limbi;
▪ Este important ca produsele să se comercializeze în cadrul datei durabilității minimale, conform informațiilor înscrise pe ambalaj/etichetă și/sau conform informațiilor transmise de furnizor sau producător, după caz;
▪ Este important ca, după caz, produsele ce se comercializează să aibă înscrise pe ambalaj (produse preambalate) sau pe eticheta de preț, precum și în orice material informativ, după denumirea fiecărui/fiecărei produs alimentar/băuturi (produse comercializate în vrac), componentele cu efecte alergene;
▪ Este important ca laptele, produsele lactate, carnea, produsele din carne, peștele, ouăle să fie comercializate în structuri de vânzare special amenajate, dotate astfel încât să fie asigurate normele de igienă în vigoare și condițiile de depozitare stabilite de producător, precum și orice condiții specifice stabilite prin actele administrative de autorizare emise de autoritățile competente;
▪ Este important ca vinul să fie comercializat exclusiv în spații comerciale autorizate în acest scop, care să asigure menținerea caracteristicilor fizico-chimice și organoleptice ale vinului;
▪ Este important să vă adresați pentru consiliere administratorului pieței sau direct structurilor teritoriale pentru protecția consumatorilor de pe raza de funcționare a pieței.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial