MyWIZ - Business în cloud
Măsuri fiscale de stingere a datoriilor de peste un milion de lei, adoptate de Guvern

Măsuri fiscale de stingere a datoriilor de peste un milion de lei, adoptate de Guvern

Telex » Știri 1 august 2019  

Noi măsuri fiscale pentru a ajuta datornicii să își plătească restanțele de peste un milion de lei au fost adoptate de Guvern, informează Mediafax. Printre măsuri se află și plata eșalonată a obligațiilor bugetare, conversia în acțiuni a obligațiilor, stingerea restanțelor prin darea în plată a unor imobile.

Conform proiectului, măsurile vizează persoanele fizice sau juridice cu datorii de peste un milion de lei și posibilitatea ca, în 6 luni, debitorul să opteze pentru restructarea financiară și să pregătească un plan de restructurare elaborat de un expert independent.

Măsurile vizează, aşa cum s-a menţionat, plata eșalonată a obligațiilor bugetare, conversia în acțiuni a obligațiilor, stingerea restanțelor prin darea în plată a unor imobile. La acestea se adaugă anularea unor obligații bugetare principale în proporție de maximum 50% din totalul acestora, în funcție de capacitatea financiară de plată a debitorului.

Proiectul mai prevede amânarea la plată a accesoriilor datorate de contribuabili în vederea anulării dacă planul de restructurare se finalizează cu succes.

Condițiile pentru a beneficia de măsurile fiscale sunt:

a) până la 15 decembrie 2019 debitorul trebuie să achite: obligațiile bugetare cu termene de plată între 1 ianuarie - 15 decembrie 2019; obligațiile bugetare principale și accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperat; obligațiile bugetare stabilite de alte organe, precum și amenzile transmise spre recuperare ANAF, după notificarea ANAF privind intenția de restructurare;

b) în primul an al înlesnirii, debitorul trebuie să achite obligațiile bugetare scadente în perioada 1 decembrie 2019 și data comunicării deciziei de înlesnire la plată;

c) în al doilea an al înlesnirii la plată, debitorul trebuie să achite cel puțin 10% din cuantumul obligațiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată;

c) din al treilea an și până la finalizarea înlesnirii la plată, debitorul trebuie să achite restul obligațiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată, proporțional cu anii pentru care a fost acordată înlesnirea la plată;

d) plata eșalonată a obligațiilor bugetare restante în termenul maxim de 10 ani și plata obligațiilor curente pe 2019.

Există și câteva condiții suplimentare:

pentru anularea a maximum 30% din obligațiile bugetare principale – debitorul trebuie să achite 5% din cuantumul obligațiilor eșalonate până la 15 decembrie 2019;

pentru anularea între 30% - 40% din obligațiile bugetare principale – debitorul trebuie să achite 10% din cuantumul obligațiilor eșalonate până la 15 decembrie 2019;

pentru anularea a între 40% - 50% din obligațiile bugetare principale – debitorul trebuie să achite 15% din cuantumul obligațiilor eșalonate până la 15 decembrie 2019.

Actul normativ face referire și la datoriile de sub un milion de lei. Pentru acestea, documentul prevede anularea tuturor accesoriilor, aferente obligaţiilor bugetare principale cu termene de plată anterioare datei de 31 decembrie 2018 și stinse până la această dată, administrate de ANAF, cu următoarele condiții:

obligațiile bugetare principale au fost stinse până la 31 decembrie 2018;

accesoriile aferente obligațiilor menționate anterior sunt datorate și nestinse la 31 decembrie 2018;

stingerea până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor a obligaţiilor bugetare principale administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 şi 15 decembrie 2019;

depunerea până la data înregistrării cererii de anulare a accesoriilor, a tuturor declaraţiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal;

depunerea, până la data de 15 decembrie 2019, a cererii de anulare a accesoriilor.

Totalul arieratelor la 31 decembrie 2018 era 33.724.188.870 lei, iar beneficiari ar urma să fie 312.025 (persoane fizice și juride), adică aproximativ 2.700 companii capital privat cu 255.000 de angajați și 1100 instituții publice și UAT-uri.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.