Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Măsuri pentru protecția suplimentară a cetățenilor români care lucrează în străinătate

Măsuri pentru protecția suplimentară a cetățenilor români care lucrează în străinătate

Numărul 16-17, 28 apr.-11 mai 2021  »  Curier legislativ

Guvernul a aprobat noi măsuri pentru a crește gradul de protecție a cetățenilor români care lucrează în străinătate. „Din păcate, experiențele de până acum ne-au arătat că încă există vulnerabilități în momentul în care lucrătorii din România pleacă să muncească în alte țări. Insuficienta reglementare a modului de plasare a forței de muncă în străinătate poate avea consecințe negative asupra siguranței, sănătății și chiar asupra vieții lucrătorilor. Situațiile cu care ne-am confruntat în perioada pandemiei au evidențiat problemele de care lucrătorii români se lovesc constant și pe care avem datoria să le îndreptăm”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.

Astfel, potrivit unui comunicat al ministerului de resort, pentru asigurarea aceluiași grad de protecție a cetățenilor români, indiferent dacă aceștia apelează la serviciile unui agent de plasare a forței de muncă român sau la serviciile unui furnizor de servicii de plasare din alt stat membru al Uniunii Europene care desfășoară pe teritoriul României activități de mediere și plasare a forței de muncă, sunt stabilite aceleași obligații:

efectuarea în mod gratuit a activității de mediere a cetățenilor români în vederea angajării în străinătate, fără perceperea de comisioane, tarife sau taxe;

încheierea contractelor de mediere în formă scrisă și asigurarea încheierii contractului individual de muncă sau a documentului echivalent din statul de destinație atât în limba statului în care se află stabilit sau își desfășoară activitatea angajatorul, cât și în limba română;

punerea contractului la dispoziția lucrătorului român înainte de plecarea acestuia din țară.

Actul normativ aprobat de Guvern introduce și o serie de obligații suplimentare și înăsprește sancțiunile aplicate în cazul nerespectării legii. „De exemplu, pentru a evita situațiile în care lucrătorilor români nu li se permite intrarea în statul de destinație, agenții și furnizorii de servicii de plasare de forță de muncă trebuie să se asigure, anterior deplasării, că aceștia dețin informațiile și documentele necesare”, se menționează în comunicat.

Pentru grupurile mai mari de 10 lucrători, transportul va fi asigurat prin intermediul firmelor autorizate să efectueze transport internațional de persoane.

Totodată, agenții de plasare și furnizorii de servicii au obligația de a notifica inspectoratul teritorial de muncă din România cu cel puțin cinci zile lucrătoare anterioare plecării din țară a lucrătorilor, pentru a facilita astfel verificarea condițiilor în care aceștia sunt plasați la muncă în străinătate.

În plus, atât contractul de mediere, cât și copia contractului individual de muncă sau a documentului echivalent, vor fi păstrate obligatoriu la sediul social/sediul permanent din România al furnizorului de servicii de plasare/agentului de plasare a forței de muncă în străinătate, pentru o perioadă de trei ani de la data încetării acestora și vor fi puse la dispoziția inspectorilor de muncă în cazul unui control.

Ordonanța de urgență stabilește și obligația transmiterii lunare, până la data de 5 a lunii următoare, a unei situații privind contractele de mediere încheiate și persoanele angajate în străinătate, pentru identificarea în timp util a cazurilor de nerespectare a clauzelor contractuale ori a unor posibile tratamente inadecvate. Până acum, această raportare era făcută trimestrial.

Sancțiunile prevăzute a fi aplicate furnizorilor de servicii de plasare și agenților de plasare a forței de muncă în străinătate în cazul nerespectării prevederilor legale sunt cuprinse între 5.000 și 30.000 de lei.

OUG nr. 33/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 459 din 29 aprilie 2021.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.