Măsuri suplimentare de protecție socială, aprobate de Guvern
Telex » Știri 4 mai 2020
Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență prin care a stabilit măsuri suplimentare în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
Noile măsuri vizează trei categorii de persoane:
▪ beneficiarii concediului și indemnizației pentru îngriirea copilului cu dizabilități până la vârsta de 7 ani;
▪ persoanele care au adoptat un copil și beneficiază de concediul și indemnizația de acomodare prevăzută de Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei;
▪ personalul din centrele sociale rezidențiale aflat în izolare preventivă la domiciliu.
Pentru persoanele beneficiare ale concediului și indemnizației pentru îngriirea copilului cu dizabilități până la vârsta de 7 ani, la data instituirii stării de urgență, Guvernul a stabilit că aceste drepturi se vor asigura pe toată durata instituirii stării de urgență și în situația în care copilul a împlinit vârsta de 7 ani sau dacă urmează să implinească această vârstă în această perioadă. „Persoanele care, la data instituirii stării de urgență, erau în concediu de acomodare și primeau indemnizația de acomodare prevăzute la art. 50 din Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei, vor continua să beneficieze de aceste drepturi pe toată durata instituirii stării de urgență, chiar dacă în aceast timp s-a finalizat perioada maximă de concediu prevăzută de lege”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).
Executivul a mai stabilit că persoanele angajate ale centrelor sociale rezidențiale care stau 14 zile în izolare preventivă la locul de muncă, iar apoi sunt obligate să stea în izolare preventivă la domiciliu alte 14 zile, beneficiază de menținerea drepturilor salariale avute în luna anterioară decretării stării de urgență, întrucât au efectuat numărul total de ore aferent unei luni în cele 14 zile de izolare la locul de muncă. Potrivit MMPS, este vorba despre angajații centrelor de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, ai centrelor de îngrijire copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial