Măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar, publicate în Monitorul Oficial
Telex » Știri 24 august 2020
OUG nr. 141/2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 21 august 2020. Noile prevederi urmăresc asigurarea dreptului la învățătură și la sănătate pentru beneficiarii primari ai învățământului preuniversitar, pentru studenți și pentru personalul din sistemul național de învățământ. Astfel, în învățământul preuniversitar, în funcție de evoluția situației epidemiologice, Consiliul de administrație al școlii poate propune, în urma consultării Asociației de părinți, ca desfășurarea activității didactice care presupune prezența fizică a antepreșcolarilor, preşcolarilor și elevilor, să se realizeze prin intermediul tehnologiei și a internetului (cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și Cercetării).
Următorul pas procedural prevede ca propunerea școlii, avizată de către Inspectoratul Școlar Județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, să fie înaintată Comitetului Județean pentru Situații de Urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, în vederea aprobării prin hotărâre. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență/Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență dispune atât cu privire la perioada de aplicabilitate a măsurilor adoptate, cât și cu privire la alte măsuri specifice ce trebuie luate de către școală, în funcție de situația epidemiologică. Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor comunica săptămânal Ministerului Educației și Cercetării măsurile dispuse de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență/Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență
Reluarea activităților didactice, în condiții de siguranță sanitară, suspendate în baza acestei proceduri, este decisă prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, cu avizul Direcției Județene de Sănătate Publică/Direcției de Sănătate Publică București și cu informarea unității de învățământ preuniversitar, respectiv a Inspectoratului Școlar Județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Unitățile de învățământ vor elabora proceduri proprii pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ale participanților la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și a internetului, în baza metodologiei-cadru elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și aprobată prin ordin al ministrului, cu respectarea legislației specifice în vigoare.
Actul normativ mai stabilește că, în situația în care spațiile existente în unitățile de învățământ nu sunt suficiente pentru respectarea normelor de siguranță sanitară, stabilite de autoritățile de resort, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București pot solicita autorităților administrației publice locale să pună la dispoziția unităților de învățământ preuniversitar alte spații adecvate pentru desfășurarea activităților didactice.
În cazul limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație în unităţile de învăţământ, ca urmare a deciziei autorităților competente, MEC poate modifica, prin ordin de ministru, numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire prin planurile-cadru de învăţământ, precum și ponderea numărului de ore de predare şi evaluare în programa școlară aprobată.
În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, probele prevăzute de lege, din cadrul etapei I eliminatorii a examenului pentru definitivare în învățământ, se pot realiza și prin intermediul tehnologiei și a internetului.
În învățământul superior, în funcție de situația epidemiologică și de specificul fiecărei universități, în anul universitar 2020-2021, în baza autonomiei universitare, cu asumarea răspunderii publice și cu respectarea calității actului didactic, desfășurarea activității didactice ce presupune prezența fizică a studenților se stabilește prin hotărâre a Senatului universitar (cu respectarea măsurilor stabilite prin ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și Cercetării și a reglementărilor generale și sectoriale din Uniunea Europeană privind minimul orelor de practică).
Desfășurarea activităților didactice implică trei paliere:
Reluarea activităților didactice, suspendate conform procedurii menţionate, în condiții de siguranță sanitară, se dispune prin hotărâre a Senatului universitar, după obținerea avizului Direcției Județene de Sănatate Publică/Direcției de Sănătate Publică București, care certifică îndeplinirea condițiilor de siguranță epidemiologică.
În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenților, desfășurarea activităților aferente anului universitar 2020-2021, conform legii, a examenelor de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare pentru anul universitar 2020-2021 se pot realiza și prin intermediul tehnologiei asistate de calculator și a internetului, pentru formele de organizare a programelor de studii cu frecvență, cu frecvență redusă și la distanță. De asemenea, vor fi recunoscute activitățile didactice și de cercetare prevăzute de lege, precum și examenele de finalizare a semestrelor și a studiilor de licență și masterat, susținerea referatelor și a tezelor de doctorat, desfășurate prin intermediul tehnologiei și a internetului, în anul universitar 2020-2021, în cadrul formelor de învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă și la distanță.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial