MAT a lansat în dezbatere publică un proiect de OUG care modifică prevederile privind aplicarea Testului IMM incluse în Legea nr. 346/2004
Numărul 2, 19-25 ian. 2022 » Curier legislativ
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a lansat în dezbatere publică un proiect de OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Proiectul are ca obiect modificarea prevederilor art. 9 și 91 din Legea nr. 346/2004, referitoare la aplicarea Testului IMM. Potrivit inițiatorilor, actul normativ ar urma să aibă un impact pozitiv asupra IMM-urilor „prin facilitarea accesului la finanțare al microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii în scopul susținerii activității curente, precum și a proiectelor de investiții pe perioada de influență a COVID - 19. De asemenea, va avea un impact pozitiv asupra mediului de afaceri și prin extinderea și creșterea reprezentativității eșantionului de IMM-uri consultate. IMM-urile vor avea oportunitatea de a analiza și a oferi un punct de vedere inclusiv asupra principalelor proiecte de acte normative care au impact asupra mediului de afaceri. Astfel, va crește transparentizarea procesului de aplicabilitate a testului IMM”.
Modificările propuse prin proiect au în vedere, în principal, următoarele:
▪ modificarea listei instituțiilor care, în cadrul competenței lor, de inițiatori ai unor proiecte de acte normative principale cu impact asupra mediului de afaceri, vor supune aceste proiecte, înainte de a fi transmise spre avizare, analizei Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii (GEIEAN), fiind inclus și Parlamentul;
▪ consultarea unui eșantion mai mare și mai reprezentativ de IMM-uri, iar din GEIEAN vor face parte membrii desemnați de ministere și alte autorități ale administrației publice centrale, camere de comerț și industrie, patronate și organizații neguvernamentale de reprezentare a întreprinderilor mici și mijlocii, cadre universitare, cercetători, economiști și organizații ale mediului asociativ și sindicate;
▪ introducerea obligației inițiatorului și a autoritărității publice centrale care asigură secretariatul GEIEAN să publice pe pagina de internet proprie rezultatele testului IMM, respectiv avizul GEIEAN;
▪ prevederea mai multor modalități de consultare pe care le poate utiliza inițiatorul proiectului, precum: sondaj online, mese rotunde, forumuri și consultări online;
▪ Raportul privind aplicarea Testului IMM va include, în mod obligatoriu, o rubrică cu sarcinile administrative introduse pentru întreprinderile mici și mijlocii, precum și cu cele eliminate;
▪ menționarea faptului că inițiatorul actului normativ va ține cont de propunerile rezultate în urma consultărilor care au stat la baza aplicării Testului IMM, în vederea finalizării proiectului de act normativ.
De asemenea, actul normativ vizează completarea art 25^1 al Legii nr 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii cu noi forme de sprijin pentru care au fost deja prevăzute fonduri bugetare: ♦ programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii „Start-up Nation – ROMÂNIA”; ♦ Programul privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agentii de turism, a căror activitate a fost afectata in contextul pandemiei de COVID-19, precum și privind unele masuri fiscale.
Inițiatorii precizează, în Nota de fundamentare care însoțește proiectul de OUG, că promovarea actului normativ are în vedere, între altele, obligația României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, de a asigura transpunerea și implementarea corectă și integrală a acquis-ului european, pentru realizarea obiectivelor prevăzute în Rezoluția Parlamentului European din 15 septembrie 2016 referitoare la accesul la finanțare al IMM-urilor și creșterea diversității finanțării IMM-urilor în cadrul uniunii piețelor de capital. „Adoptarea cadrului legal de reglementare este imperios necesară din cauza situației excepționale generate de virusul SARS-CoV-2 în care se află întreprinderile mici și mijlocii, corelată cu riscul de neangajare a tinerilor absolvenți, a persoanelor defavorizate și a șomerilor, a scăderii drastice a numărului de noi firme în România și implicit a încasărilor viitoare la bugetul de stat”, menționează inițiatorii.
Criteriile de selecție la finanțare se stabilesc prin schema de ajutor aprobată prin ordin al conducatorului autorității cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii, cu avizul Consiliului Concurenței, conform procedurii prevăzute de OUG nr 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial