Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
MAT: Companiile franceze membre ale MEDEF sunt interesate să-și extindă investițiile din România

MAT: Companiile franceze membre ale MEDEF sunt interesate să-și extindă investițiile din România

Telex » Știri 4 februarie 2022  

Reprezentanții unor companii franceze interesate să-și extindă afacerile sau investițiile în România au discutat cu secretarul general adjunct din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), Corneliu Cîrstea, în cadrul vizitei efectuate la minister de delegația MEDEF International, cea mai mare federație patronală din Franța. Potrivit unui comunicat al MAT, citat de Agerpres, firmele franceze din delegație și-au prezentat intențiile de extindere sau inițiere a unor investiții în România în domenii precum transporturi și logistică, turism, infrastructură rutieră și feroviară, amenajare urbană, managementul apelor, agricultură, domeniul aerospațial și al apărării, energie, digitalizare și inovare, sectorul asigurărilor.

Prezent la întrevedere, președintele MEDEF, Geoffroy Roux de Bezieux, a fost însoțit de alți reprezentanți ai organizației și de membri ai Ambasadei Franței la București.

În cadrul întâlnirii, secretarul general adjunct din MAT a salutat buna cooperare cu mediul de afaceri din Franța și a apreciat nivelul ridicat al investițiilor firmelor franceze de top în România, precum și nivelul crescut al schimburilor comerciale bilaterale și al excedentului comercial – indicator al aprecierii calității produselor românești pe piața franceză.

De asemenea, secretarul general adjunct a transmis părții franceze existența unui potențial semnificativ de amplificare a cooperării bilaterale și s-a referit la măsurile întreprinse de Guvern pentru îmbunătățirea climatului de afaceri, menționând sectoarele de importanță majoră pentru România către care să fie direcționate eforturile comune de intensificare a colaborării economice.

Pentru valorificarea acestor oportunități, Corneliu Cîrstea a propus organizarea mai multor evenimente promoționale în Franța prin care actualele realități economice atrăgătoare din România să fie aduse la cunoștința mediului de afaceri francez.

Echipa franceză a evidențiat atât importanța dimensiunii economice în relația bilaterală, cât și colaborarea la nivel european, și a manifestat interesul de a explora oportunitățile de investiții din România.

Cele două delegații au convenit intensificarea colaborării viitoare pentru fructificarea oportunităților comerciale și investiționale din relația bilaterală.

Franța este cel de-al șaselea partener comercial al României și a treia destinație pentru exporturile românești. În primele zece luni ale anului 2021, schimburile comerciale dintre cele două țări au însumat 7,4 miliarde de euro, cu un excedent pentru România de 549 de milioane de euro.

În ceea ce privește investițiile în România, Franța se situează pe locul 6, cu un capital social subscris în valoare de 2,38 miliarde de euro și investiții efective care depășesc 7 miliarde de euro. Conform ONRC, în decembrie 2021, în România erau înregistrate 10.140 de societăți comerciale cu capital francez.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.