Maxim și minim
Numărul 8, 3-9 martie 2020 » La început a fost cuvântul...
Într-o dezbatere televizată, unul dintre participanți a afirmat: „Soluția trebuie găsită în maxim trei zile”. Nu contează la ce anume a făcut trimitere, ci faptul că forma corectă a adverbului (sinonimul expresiei „cel mult”) este „maximum”. Dacă vom „inventaria” sintagmele în care respectivul adverb este confundat cu adjectivul „maxim”, rezultatul ar impune o prezentare de zeci și zeci de pagini. Așa că, recurgem la câteva exemple, regăsite des în mass-media autohtonă: „maxim două luni” (sau orice alt interval temporal); „maxim 10 procente”; „maxim două oferte”; „maxim de posibilități”.
Simetric cu erorile menționate este recursul incorect la cuvântul „opus”, și anume „minim”. De data aceasta, într-un săptămânal cu profil economic citim: „Ar fi fost acceptabil dacă scăderea ar fi fost de minim trei procente”. Or, corect ar fi fost să se folosească formula „minimum trei procente”. La fel ca în cazul lui „maxim”, ne confruntăm cu numeroase situații în care în loc de „minimum” se folosește adjectivul „minim”. Câteva exemple: „Avem la dispoziție minim 2 ani”. „Se impune a se obține un minim de efecte pozitive”. „Nu ne putem mulțumi cu un minim de profit”.
Prin urmare, cu puțină atenție, astfel de greșeli pot fi evitate atunci când ne gândim la deosebirea dintre „cel mai mult” și „cel mai puțin”, în calitate de adverbe și adjectivul „maxim” ori „minim” atunci când dorim să precizăm nivelul la care se situează diferite procese și fenomene, inclusiv din sfera economico-financiară. Oricum, criteriul fundamental a fost definit prin formula „maximum de idei în minimum de cuvinte”. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național