MCID a lansat în dezbatere publică programul „Henri Coandă” pentru susținerea tinerilor cercetători români
Telex » Știri 24 august 2022
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a lansat în dezbatere publică proiectul de HG privind aprobarea Programului „Henri Coandă”, program care vizează finanțarea participării și premierea rezultatelor obținute de elevi și studenți români la competițiile tehnico-științifice internaționale. „Totodată, actul normativ a fost transmis în consultare interministerială și către partenerii de dialog social”, precizează MCID, într-un comunicat. Programul poartă numele marelui inventator român Henri Coandă, drept recunoaștere pentru moștenirea unică pe care acesta a lăsat-o României și umanității. Anul acesta, pe 25 noiembrie, se împlinesc 50 de ani de la moartea sa.
„Excelența în cercetare și inovare depinde de susținerea celei mai importante resurse care stă la baza rezultatelor: oamenii. România are nevoie ca tinerii cercetători să-și dorească să rămână în țară, să fie apreciați la justa lor valoare și să continue să participe activ la procese de inovare începute aici, acasă. Prin programul Henri Coandă venim cu două soluții pentru stimularea participării tinerilor la cercetarea românească. Pe de-o parte, premiem performanțele lor, obținute la competiții internaționale de prestigiu, care nu fac parte din categoria olimpiadelor (pentru care poate fi acordat sprijin din partea Ministerului Educației). Pe de altă parte, facilităm participarea echipelor de cercetători români la concursuri internaționale și conectarea lor la organizații de cercetare din România (institute, universități etc.). Pe scurt, ne dorim ca bursierii Henri Coandă să poată să-și ducă mai departe visurile în România și să contribuie activ la dezvoltarea cercetării românești”, a declarat ministrul de resort, Sebastian Burduja.
Programul reglementat prin proiectul de act normativ pus în dezbatere își propune următoarele: ● să stimuleze interesul elevilor și studenților pentru cercetare și știință; ● să dezvolte abilitățile și competențele elevilor și studenților de a lucra în echipă și de a derula activități de cercetare; ● să creeze cadrul legal necesar pentru formarea unei noi generații deschise către cunoaștere la nivel european și internațional; ● să crească numărul de tineri care își doresc să rămână și să desfășoare activități de cercetare în România, după ce au beneficiat de burse de cercetare.
Valoarea unei burse de cercetare-dezvoltare din cadrul programului „Henri Coandă” este de cel mult 100.000 lei. Această finanțare este destinată decontării cheltuielilor de cercetare și participare la competițiile tehnico-științifice internaționale. De asemenea, premianții competițiilor internaționale vor putea fi recompensați cu: 15.000 de lei pentru premiul I, 9.000 de lei pentru locul II, 6.000 de lei pentru locul III. Sumele vor fi indexate cu rata inflației.
Finanțarea totală a programului, aproximativ 3 milioane de lei anual, se asigură din bugetul MCID. În funcție de evoluția programului, bugetul va putea fi crescut în anii viitori.
Ministrul Sebastian Burduja consideră că programul inițiat de instituția pe care o conduce va schimba paradigma în privința promovării elevilor și studenților talentați, care fac cercetare de mici și care trebuie susținuți să-și construiască un viitor în România: „Este anormal să avem tineri care construiesc roboți premiați la concursuri organizate de NASA iar statul român să nu le acorde niciun sprijin. Acest lucru se va schimba începând cu acest program. A sosit momentul să facem ceea ce trebuie pentru a finanța efortul de cercetare al tinerilor și pentru a le recunoaște și stimula ambiția, inspirația și inteligența”.
Proiectul poate fi consultat pe site-ul MCID, la rubrica Transparență decizională, aici.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale