MDLPA: Cadastrarea cu fonduri europene continuă până în anul 2027
Numărul 45, 15-21 nov. 2023 » Direct de la sursă
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) continuă cadastrarea cu fonduri europene până în anul 2027, a anunțat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), într-un comunicat. Legea nr. 338/2023 pentru aprobarea OUG nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020 a fost publicată vineri, 10 noiembrie 2023, în Monitorul Oficial nr. 1025/2023. Potrivit noilor reglementări, Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România", gestionat de ANCPI, instituție publică aflată în subordinea MDLPA, va fi etapizat.
„Astfel, conform Legii nr. 338/2023, începând cu 1 ianuarie 2024, proiectul va beneficia în continuare de fonduri europene, fiind inclus în Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF) 2021-2027. Această modificare legislativă permite finalizarea, cu finanțare din fonduri europene, a lucrărilor de înregistrare sistematică inițiate prin Proiectul major «Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România», inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020, care completează obiectivul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de unități administrativ- teritoriale (UAT)”, se menționează în comunicat.
Valoarea totală a acestui proiect este de circa 312,891 milioane de euro, din care 265,957 milioane euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46,933 milioane euro - cofinanțare de la bugetul de stat.
Până în prezent, prin Proiectul major au fost cadastrate integral 83 de comune. În alte 474 de UAT-uri se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică, iar 92 sunt în procedură de licitație.
Potrivit reprezentanților MDLPA, această modificare legislativă are ca principal beneficiu înregistrarea, gratuit pentru cetățeni, a tuturor imobilelor din UAT-urile incluse în Proiectul major, în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, cu finanțare europeană. De asemenea, continuarea acestui proiect din fonduri europene contribuie la dezvoltarea agriculturii, infrastructurii, pieței imobiliare și ipotecare, prin certitudinea pe care o conferă înregistrarea imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
Totodată, etapizarea proiectului major contribuie la crearea condițiilor optime pentru realizarea strategiilor și programelor de dezvoltare regională și națională, precum și la facilitarea implementării proiectelor naționale de investiții în infrastructură, care impun existența prealabilă a cărților funciare, îndeplinind, astfel, pre-condițiile pentru accesarea finanțărilor din alte programe ale Uniunii Europene în domeniul dezvoltării infrastructurii locale (dezvoltarea rețelelor de utilități publice și a rețelelor stradale, reabilitarea clădirilor de interes public etc.), dar și în domeniul mediului, social și cel al digitalizării serviciilor oferite cetățenilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial