MDLPA digitalizează și eficientizează procesul de examinare a experților tehnici și a verificatorilor de proiecte
Telex » Știri 7 iunie 2022
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) anunță că a modificat, prin Ordin de ministru, Procedura privind atestarea tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici. „Astfel, în vederea eficientizării și debirocratizării procesului de examinare a experților tehnici și a verificatorilor de proiecte, înscrierea candidaților se va face exclusiv prin intermediul unei platforme online creată în acest scop”, a precizat ministrul de resort, Cseke Attila. De asemenea, se va modifica punctual procedura de examinare pentru clarificarea anumitor probleme pentru câteva domenii care au avut suprapuneri de competență, ca de exemplu, securitatea la incendiu, instalații sanitare aferente construcțiilor sau sisteme de alimentare cu apă și de canalizare.
Cseke Attila a mai subliniat că perioada de înscriere a candidaților se va reduce de la 45 la 30 de zile, iar perioada de soluționare a contestațiilor se va prelungi la 45 zile.
Totodată, se modifică două anexe ale ordinului precedent, care se referă la formularele de cereri atât pentru susținerea examenului, cât și pentru prelungirea dreptului de practică, dar modalitatea de susținere a examenelor va rămâne aceeași: doar în scris, pe baza unui test-grilă, organizat în cele șase centre din toată țara, București, Brașov, Timișoara, Cluj, Iași și Constanța.
Ministrul a mai amintit că, în perioada 18 – 21 decembrie 2021, MDLPA a organizat o sesiune de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici, la care au participat un număr record de candidați, 1.000, care au depus aproximativ 2.000 de solicitări de susținere a examenelor în diferite domenii de atestare tehnico-profesională.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice