MDLPA: Facilitarea accesului la finanțarea din POCA pentru ONG-uri și parteneri sociali
Telex » Știri 20 ianuarie 2021
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), prin Autoritatea de Management a Programului Operaţional Capacitate Administrativă (AM POCA), anunţă că, în sprijinul ONG-urilor şi partenerilor sociali (organizaţii sindicale, organizaţii patronale, precum şi formele de asociere ale acestora cu personalitate juridică), lansează un apel de proiecte pentru regiunile mai puţin dezvoltate şi un apel de proiecte pentru regiunea mai dezvoltată (Bucureşti-Ilfov), care vizează consolidarea capacităţii acestor organizaţii de a se implica în formularea şi promovarea dezvoltării la nivel local. „Apelurile de proiecte vor facilita crearea unor parteneriate pentru dezvoltare locală între autorităţi locale, ONG-uri şi parteneri sociali”, menţionează MDLPA, într-un comunicat.
Proiectele depuse vor contribui la dezvoltarea la nivel local, prin finanţarea unor acţiuni specifice Fondului Social European, precum: consolidarea capacităţii interne a ONG-urilor/partenerilor sociali, în vederea atragerii şi menţinerii de membri şi/sau voluntari, îmbunătăţirea capacităţii acestora de a-şi extinde aria de intervenţie şi de a multiplica activităţile cu impact pozitiv, precum şi iniţiative vizând promovarea şi respectarea valorilor democratice şi a drepturilor omului, care îşi propun creşterea implicării cetăţenilor în comunitate şi în procesul de luare a deciziilor (cetăţenie activă).
Pentru simplificarea procesului de implementare a proiectelor, MDLPA va introduce costuri simplificate, care vor genera un impact pozitiv în toate etapele gestionării fondurilor, permiţând o mai bună concentrare asupra atingerii obiectivelor propuse. Astfel, se va reduce numărul de documente justificative financiare aferente cererilor de rambursare (pentru cheltuielile indirecte efectuate în cadrul proiectului nu se vor solicita documente suport, rambursarea acestora fiind făcută în cuantumul de 15% din costurile directe de personal validate). Utilizarea costurilor indirecte va asigura, totodată, aplicanţilor un proces facil de accesare a finanţării, prin prezentarea de documente justificative doar pentru cheltuielile directe.
MDLPA precizează că, în cadrul acestor apeluri, solicitanţii eligibili pot fi ONG-urile şi partenerii sociali (organizaţii sindicale, organizaţii patronale, precum şi formele de asociere a acestora cu personalitate juridică).
Cererile de proiecte fac parte din mecanismul competitiv, sunt finanţate din axa prioritară 2, obiectivul specific 2.1, şi se regăsesc în MySMIS: cererea de proiecte POCA/659/2/1 (CP14/2021 pentru regiunile mai puţin dezvoltate) şi cererea de proiecte POCA/660/2/1 (CP14/2021 pentru regiunea mai dezvoltată).
Alocarea financiară eligibilă orientativă a CP14/2021 pentru regiunile mai puţin dezvoltate este de 17 milioane de lei, iar cea a CP14/2021 pentru regiunea mai dezvoltată este de 4,25 milioane de lei. Valoarea eligibilă minimă a proiectelor finanţate este de 150.000 de lei, iar cea maximă este de 425.000 de lei.
Proiectele pot fi depuse exclusiv prin aplicaţia MySMIS, până la 31 martie 2021, ora 23.59, şi vor fi finanţate în baza punctajului obţinut, în limita alocărilor financiare ale apelurilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național