MDLPA va lansa, la 10 aprilie, al doilea apel de proiecte pentru investiții în rețele de apă și canalizare prin Programul „Anghel Saligny”
Telex » Știri
5 aprilie 2023
Luni, 10 aprilie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) va demara a doua rundă de depunere a cererilor de finanțare pentru proiectele de construcție și modernizare a rețelelor de apă și canalizare, finanțate prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” – a anunțat ministrul de resort Cseke Attila. Potrivit unui comunicat al MDLPA, această rundă va fi deschisă exclusiv pentru județele Bistrița-Năsăud, Brăila, Constanța, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Mehedinți și Vrancea, pentru care, în urma repartizării tuturor sumelor pentru finanțarea obiectivelor de investiții care se încadrează în Program, au mai rămas fonduri disponibile în valoare totală de 1.236.793.353,89 lei.
Astfel, ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației prin care se aprobă demararea acestei noi sesiuni de depuneri de cereri de finanțare va intra în vigoare după 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Autoritățile locale din cele 10 județe vor avea la dispoziție, timp de 30 de zile, începând de luni, 30 aprilie, ora 10:00, platforma digitală https://investitii.mdlpa.ro, special creată pentru depunerea cererilor de finanțare pentru proiectele care vizează lucrări la rețelele de apă și canalizare.
27% dintre unitățile administrativ-teritoriale din România nu au acces la o rețea de apă, iar 57% nu beneficiază de canalizare, din acest motiv este nevoie de Programul de investiții „Anghel Saligny”, a arătat ministrul.
După cum este cunoscut, prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, Guvernul, prin MDLPA, dispune de un buget de 65,5 miliarde de lei, prin care asigură serviciile de bază în localități (apa, rețeaua de canalizare și gaze) și reabilitează drumurile și podurile.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc