Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
MEAT: În proiect, o schemă de ajutor de stat pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții

MEAT: În proiect, o schemă de ajutor de stat pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții

Telex » Știri 23 iunie 2023  

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a prezentat Executivului, în primă lectură, proiectul Ordonanței de urgență pentru aprobarea și finanțarea Programului național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții, care are ca scop implementarea unui program de sprijin pentru acest sector.„Am prezentat în primă lectură în ședința de Guvern schema de ajutor de stat pentru materiale de construcții. Măsurile de sprijin pe care le propunem vor contribui la creșterea producției interne de materiale de construcții cu circa 10%, respectiv cu aproximativ 500 milioane euro, și vor duce la scăderea importurilor și la reducerea deficitului comercial. De asemenea, vor fi menținute locurile de muncă din activitățile producătoare de materiale de construcții și din construcții și se vor crea aproximativ 20.000 locuri de muncă noi prin implementarea schemei de ajutor de stat”, a declarat ministrul de resort, Ștefan Radu Oprea.

Schema de ajutor de stat propusă are ca scop susținerea financiară a investițiilor private pentru înființarea și/sau dezvoltarea capacităților de producție pentru produse și materiale de construcții. Finanțarea va fi acordată pentru reducerea deficitului comercial provenit din importul de materiale de construcții, stimularea investițiilor în județele mai puțin dezvoltate și creșterea producției interne de produse și materiale de construcții.

Schema sprijin este una multianuală, pentru perioada 2023-2027, iar acordarea finanțării se realizează cu încadrarea în creditele de angajament și creditele bugetare aprobate prin legile bugetare anuale, prin bugetul MEAT. Suma ce va fi alocată pentru anul 2023 este echivalentul în lei a 150 milioane euro.

Beneficiarii vor fi întreprinderile constituite în baza Legii societăților nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare. Investițiile finanțate trebuie să conducă la realizarea unei cifre de afaceri destinată activității de construcții într-o proporție de minimum 70% din totalul cifrei de afaceri a societății.

Valoarea maximă a ajutorului de stat nerambursabil este de 50 milioane de euro, dar nu mai mult de 75% din valoarea investiției. În cazul în care diferența din valoarea investiției neacoperită de ajutorul de stat nerambursabil se realizează prin creditare, statul garantează în proporție de 80% creditul utilizat prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM) și prin Fondul Român de Contragarantare (FRC), exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare. Atât valoarea ajutorului de stat, cât și cea a garanției pot fi majorate cu 5-10 puncte procentuale dacă investiția este localizată în mediul rural sau în unul din ultimele 10 județe după PIB/locuitor.

Schema de ajutor de stat va fi comunicată Comisiei Europene prin Consiliul Concurenței, iar mecanismul și condiționalitățile de acordare a ajutorului de stat, inclusiv formula de calcul a valorii maxime permise a ajutorului pentru proiectele depuse se stabilesc prin hotărâre de guvern, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.