MEAT: Număr record de aplicanți pentru trei scheme de ajutor dedicate sprijinirii dezvoltării IMM-urilor
Telex » Știri 8 ianuarie, 9:10
Săptămâna trecută s-a încheiat etapa de înscriere electronică în cadrul celor trei măsuri de sprijin implementate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), respectiv Programul național de microindustrializare, Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață și Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Potrivit unui comunicat al MEAT, „toate cele trei scheme de ajutor dedicate sprijinirii dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii s-au bucurat de un număr record de aplicanți, dovedind încă o dată interesul mediului de afaceri pentru astfel de programe și nevoia de finanțare în investiții a întreprinderilor românești”.
La Programul național de microindustrializare au aplicat 1036 de întreprinderi în perioada de înscriere, Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii a beneficiat de 486 de aplicanți înscriși, iar la Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață s-au înscris cele mai multe firme aplicante din istoria schemei de ajutor, respectiv 2615 întreprinderi.
Conform prevederilor procedurilor de implementare aferente celor trei programe naționale, MEAT a publicat lista finală a cererilor înregistrate în cadrul măsurilor de sprijin, în ordinea transmiterii formularelor, cu evidențierea înscrierilor în limita bugetului alocat schemelor de ajutor, precum și a celor aflate în lista de așteptare.
Listele cu firmele înscrise pot fi consultate accesând link-urile de mai jos:
▪ Programul național de microindustrializare: ListaAplicantiMicroindustrializare05012024
▪ Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață: ListaAplicantiComertServicii05012024
▪ Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii: ListaAplicantiAccelerare05012024
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice