MEAT organizează o zi de informare dedicată Fondului de Inovare
Telex » Știri 27 februarie, 9:00
În contextul apelului deschis în cadrul Fondului de Inovare, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) în colaborare cu Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) și Direcția Generală Acțiune Climatică (DG CLIMA) organizează la 29 februarie 2024, la sediul MEAT, Calea Victoriei, nr.152, Sala 327, o zi de informare dedicată Fondului de Inovare.
Potrivit unui comunicat al MEAT, evenimentul își propune să informeze participanții despre principalele caracteristici și inovații ale apelului și să ofere informații și instrumente utile pentru pregătirea de proiecte de succes, prin sesiuni aprofundate și dialoguri individuale. Va fi o oportunitate de a aprofunda aspecte tehnice din cadrul apelului cu reprezentanții Comisiei Europene.
Participanților li se va oferi posibilitatea de a discuta cu experții Comisiei despre schemele de proiecte ce vor fi propuse prin dialoguri individuale organizate special, precum și posibilitatea de a primi clarificări cu privire la textul apelului.
„Participanții la dialogul individual pot fi doar reprezentanții companiilor din industrie ce au în pregătire proiecte mature în acord cu criteriile stabilite in apelul Fondului de Inovare COM (eligibilitate, maturitate tehnică, financiară și operatională)”, precizează MEAT.
În cadrul acestui eveniment, reprezentanți ai DG CLIMA și ai Agenției Executive Europene pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) vor fi prezenți la sediul instituției.
Evenimentul este structurat în două paneluri, astfel că în panelul doi reprezentanții Comisiei Europene vor fi disponibili pentru a avea discuții individuale de orientare cu potențialii aplicanți, de maximum 20 de minute pentru fiecare dintre aceștia.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice