MyWIZ, secretul contabililor de succes
MEAT: Proiectul procedurii de implementare a sesiunii nr. 2 aferente măsurii 1 „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”, în consultare publică

MEAT: Proiectul procedurii de implementare a sesiunii nr. 2 aferente măsurii 1 „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”, în consultare publică

Telex » Știri 24 septembrie 2021  

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, proiectul procedurii de implementare a sesiunii nr. 2 aferente măsurii 1 „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completările și modificările ulterioare.

Obiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 3 din prezenta procedură, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

Schema este implementată de către MEAT în parteneriat cu Agențiile pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Acordarea ajutoarelor de stat în cadrul măsurii se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat prevăzute de Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, aprobat de Comisia Europeană. Schema se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele opt regiuni de dezvoltare.

Măsura este valabilă până la 31 decembrie 2021, iar plățile în cadrul măsurii vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023.

Sesiunea a doua a măsurii „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” va fi bugetată din sumele rămase neutilizate în cadrul primei sesiuni până la valoarea aprobată prin OUG nr.130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 de 100.000.000 euro, din care  85.000.000 euro din bugetul POC 2014-2020 și 15.000.000 euro din cofinanțarea de la bugetul de stat, la cursul valutar Infoeuro valabil pentru luna septembrie 2020. Prin implementarea întregii măsuri în cele două sesiuni se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 50.000 de beneficiari.

Microgranturile se acordă pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat cu următoarele categorii de beneficiari: a) întreprinderile mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019; b) PFA/Întreprinderi individuale/Întreprinderi familiale, alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care desfășoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege și ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 1 la OUG nr. 130/2020; c) PFA/CMI, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza OUG nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 82/2020. Dovada implicării în activitățile legate de COVID-19, dar și pentru neacordarea stimulentului medical se face prin completarea unei adeverințe-formular și încărcarea acesteia în aplicația de înscriere, emisă de unitatea sanitară unde a prestat serviciul beneficiarul/direcția de sănătate publică județeană, după caz .

Microgranturile se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, beneficiarilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

a) au desfășurat activitate curentă/operațională pe perioada a cel puțin unui an calendaristic înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția PFA/CMI pentru care începerea activității poate să fi avut loc până la data de 1 februarie 2020;

b) respectă condiția de la art. 6, lit b) din OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, cu excepția beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuți la art. 3.2 alin (1), lit. b) și c) din prezenta procedură;

c) își mențin activitatea pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant;

d) nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019;

j) nu depășesc plafonul maxim impus de Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 aprobat de către Comisia Europeană.

Înscrierea în cadrul sesiunii 2 aferente măsurii 1-Microgranturi, creare profil, user, parolă și completarea formularului de înscriere în vederea obținerii finanțării se fac online pe link-ul granturi.imm.gov.ro. Aplicanții au obligația de a urmări informațiile referitoare la măsura de sprijin postate pe site-ul ministerului pe toată perioada de implementare (înscriere, verificare, clarificări, semnare contract, depunere documente decont, încărcare documente cheltuieli, efectuare plăți, monitorizare, raportare), precum și în contul creat la înscriere, denumit în continuare front office (FO).

Înscrierile în cadrul măsurii se vor realiza în două etape distincte:

Etapa 1 de creare profil, user și parolă, unde aplicanții vor înregistra cu semnătură electronică, atât datele reprezentantului legal/împuternicit, cât și datele IMM/PFA/ONG/CMI/II/IF/profesie liberală conform art 3.2, alin (1) din prezenta procedură;

Etapa 2 de înscriere în cadrul măsurii 1 - Microgranturi în care aplicanții, cu profilul, user, și parola generate în prima etapă, vor completa și transmite formularul de înscriere conform Anexei nr 1 la prezenta procedură.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.