MyWIZ, secretul contabililor de succes
MEAT propune noi reglementări privind acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

MEAT propune noi reglementări privind acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

Telex » Știri 10 noiembrie 2023  

Prin proiect se are în vedere, între altele, asigurarea unui nou termen de depunere în platforma electronică IMM Recover a raportului de progres, de către beneficiarii finali ai ajutoarelor de stat care nu au respectat termenele inițiale

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat, în transparență decizională, un proiect de OUG pentru completarea OUG nr. 61/ 2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile. Inițiatorii menționează, în Nota de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ, că, în ultimii ani, industria alimentară din România a fost afectată de o serie de probleme, precum concurența crescută, creșterea prețurilor la materiile prime și, mai recent, impactul pandemiei COVID-19 asupra lanțurilor de aprovizionare, producere și desfacere. Pentru a reduce impactul semnificativ înregistrat la nivelul populației prin creșterea prețurilor la produsele de bază și derivatele acestora, precum și pentru a asigura redresarea întreprinderilor din domeniile agriculturii, pisciculturii, acvaculturii și industriei alimentare, unele dintre cele mai afectate domenii de efectele pandemiei de COVID-19, Guvernul a adoptat pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”, pentru atenuarea efectelor generate de criza economică atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru populație.

„Măsurile propuse au fost imperios necesare a fi adoptate în regim de urgență, având în vedere faptul că ajutorul de stat se putea acorda doar până la data de 30 iunie 2022, data-limită prevăzută de Comunicarea CE – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C 112 I/01), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare, astfel că Guvernul a emis OUG 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile. Obiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii din domeniul agroalimentar prevăzuți de OUG nr. 61/2022 a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei COVID-19, furnizorul ajutorului de stat fiind Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)”, menționează reprezentanții MEAT.

După cum se știe, Măsura 2 - Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor din domeniul industriei agroalimentare este implementată de Ministerul Econiomiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitate de administrator de grant, în parteneriat cu Agențiile pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (AIMM) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS),  și a fost lansată pentru înscrieri în perioada  26 mai 2022, ora 10:00 – 31 mai 2022, ora 20:00. Potrivit datelor prezentate în Nota de fundamentare, situația curentă a programului este următoarea: aplicanți înscriși – 10961; aplicanți admiși – 3664; contracte semnate – 3474 (semnate și neplătite – 132); contracte plătite – 3339; contracte respinse post-contractare – 7; rapoarte  de progres depuse – 3312; rapoarte de progres nedepuse – 20; rapoarte de progres depuse peste termen – 162; rapoarte de progres depuse în termen – 3150.

„Schema de ajutor de stat expiră la 31 decembrie 2023, dată până la care se impune să fie solicitate la rambursare valorile granturilor acordate beneficiarilor, ceea ce înseamnă că rapoartele de progres conținând cheltuieli eligibile să fie depuse până cel târziu la data de 24 noiembrie 2023”, precizează inițiatorii proiectului, în Nota de fundamentare.

Potrivit documentului citat, în momentul de față, există 162 de întreprinderi mici și mijlocii care au depus cu întârziere rapoartele de progres, precum și 20 de beneficiari care nu au reușit depunerea raportului de progres privind cheltuielile efectuate, însoțite de documentele justificative pentru efectuarea cheltuielilor, în platforma IMM Recover, pentru care au avut la dispoziție un termen de 180 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul lor bancar. Nedepunerea raportului de progres în termenul solicitat sau depunerea acestuia cu informații lipsă ori necompletarea acestuia cu informații/documente solicitate au permis AM-POC/MEAT/AIMM să inițieze demersurile legale pentru recuperarea sprijinului financiar acordat sub formă de grant pentru capital de lucru. Sumele rămase neutilizate se restituie bugetului din care au fost acordate, în baza unei metodologii de recuperare a ajutorului de stat, elaborată de MEAT, care a fost dezvoltată ulterior avizării schemei de ajutor de stat de Comisia Europeană.

În acest context, proiectul publicat în transparență decizională asigură un nou termen în care acești beneficiari pot depune raportul de progres privind cheltuielile efectuate, însoțit de documentele justificative pentru efectuarea cheltuielilor, în platforma electronică IMM Recover, reușind să preîntâmpine situații economice grave pentru acești beneficiari afectați deja de  concurența crescută, creșterea prețurilor la materiile prime, impactul pandemiei COVID-19 asupra lanțurilor de aprovizionare, producere și desfacere și, mai recent, declanșarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, care a perturbat lanțurile de aprovizionare și a determinat o creștere majoră a prețurilor la energia electrică, combustibil și transport; proiectul este în acord cu scopul inițial al măsurii de a asigura redresarea întreprinderilor din domeniile agriculturii și industriei alimentare, unele dintre cele mai afectate domenii de efectele pandemiei de COVID-19.

Conform inițiatorilor proiectului, „prin promovarea prezentului act normativ se asigură finanțarea unui număr cât mai mare de entități din domeniile agricultură și industrie alimentară, care dețin o parte însemnată în ponderea sectoarelor economice la nivelul economiei României, ceea ce va conduce la redresarea economică națională, crearea de locuri de muncă cu un impact major asupra echilibrelor macroeconomice ale României, precum și diminuarea riscului pierderii fondurilor externe nerambursabile alocate prin Programul Operațional Competitivitate, al cărui termen de valabilitate expiră la 31 decembrie 2023”.

Astfel, proiectul publicat pe site-ul MEAT prevede că, în situația în care beneficiarii finali ai ajutoarelor de stat nu au respectat termenele de depunere a rapoartelor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. h) sau au depus rapoartele cu informații lipsă ori nu au completat informațiile/documentele solicitate, iar sprijinul financiar acordat sub formă de ajutor de stat nu a fost recuperat, aceștia pot depune raportul complet și corect până la data de 24 noiembrie 2023 inclusiv, sub sancțiunea inițierii de către AM-POC/MEAT/AIMM sau, după caz, a continuării procedurii de recuperare a sprijinului financiar acordat sub formă de ajutor de stat, conform metodologiilor de recuperare a ajutorului de stat.  În cazul în care AM-POC/MEAT/AIMM au inițiat procedurile de recuperare a ajutorului de stat, acestea se suspendă până la expirarea termenului menționat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.