MEC, în parteneriat cu Google și Microsoft, pune la dispoziție, în mod gratuit, platforme educaționale
Telex » Știri 3 septembrie 2020
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a semnat un parteneriat cu companiile Google și Microsoft în vederea asigurării de resurse tehnologice pentru educația digitală, în contextul desfășurării cursurilor în scenariile hibrid sau online, a anunţat instituţia, într-un comunicat. „Prin acest memorandum, cadrele didactice și unitățile de învățământ au acces, în mod gratuit, la toate platformele educaționale dezvoltate de cele două companii, inclusiv la programele-suport și la resursele educaționale dezvoltate de acestea. Astfel, platformele G Suite for Education și Microsoft Office 365 A1 pot fi utilizate în procesul de predare, cu interfață în limba română”, se menţionează în comunicat. Ambele licențe se activează în mod gratuit, prin intermediul portalului de activare clasaviitorului.ro și pot fi utilizate, tot gratuit, pe durata de funcționare a unității de învățământ.
Aceste aplicații le oferă profesorilor posiblitatea de a gestiona fluxul de lucru la clasă cu ajutorul Google Classroom sau Microsoft Teams (distribuire materiale suport de curs, distribuire teme, acordare de feedback personalizat, notare), de a organiza videoconferințe cu ajutorul Meet sau Teams, de a folosi tabla virtuală cu ajutorul Google Jamboard sau Microsoft Whiteboard și de a avea acces la tot ceea ce este necesar pentru a derula activitatea didactică prin aplicațiile online.
Formarea cadrelor didactice în vederea utilizării platformelor digitale de predare este un alt obiectiv al acestui parteneriat, în cadrul căruia vor fi dezvoltate și implementate programe de formare și alte tipuri de resurse-suport. Totodată, parteneriatul oferă resurse-suport atât elevilor, cât și studenților, pentru ca aceștia să învețe să folosească mai eficient tehnologia digitală.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial