Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Merite şi prestigiu: Topul Naţional al Firmelor Private din România

Merite şi prestigiu: Topul Naţional al Firmelor Private din România

Numărul 31, 1-7 noiembrie 2016  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Participarea – în calitate de ziarist, dar şi de persoană implicată în slujirea, cu precădere, a intereselor unor categorii socio-profesionale, precum sunt contabilii şi partenerii lor cei mai apropiaţi, întreprinzătorii – la manifestări de amploarea Topului Naţional al Firmelor Private din România a prilejuit consemnarea unor realităţi care merită toată atenţia.

Dacă ordinea ideilor urmează desfăşurarea, punct cu punct, a evenimentului, atunci se impune a consemna, înainte de toate, conştientizarea, la nivelul factorilor decizionali din stat – Preşedintele României, primul ministru, miniştri – a importanţei întreprinzătorilor mici şi mijlocii, nu numai pentru progresul economic al ţării, ci şi al societăţii româneşti, în întregul ei. Aceasta atunci când avem în vedere necesitatea imperioasă a formării şi consolidării unei adevărate clase de mijloc în ţara noastră. Mai cu seamă măsurile în sprijinul sectorului privat autohton anunţate de oficialii care au luat cuvântul s-au constituit într-un mesaj cât se poate de clar: pentru a deveni credibili, politicienii nu au altă cale decât cea a promisiunilor onorate. Şi au procedat în consecinţă!

Apoi, se impune a consemna că ideea parteneriatelor între structurile civice care au scopuri comune, bine delimitate şi conştientizate – la rândul lor – capătă o tot mai multă consistenţă. O confirmă, în mod deosebit, parteneriatul tradiţional dintre CECCAR şi CNIPMMR, cuvântul preşedintelui Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, prof. univ. dr. Robert Aurelian Şova, precum şi aprecierile preşedintelui Consiliului Naţional al Întreprinderior Private Mici şi Mijlocii din România, Florin Jianu, şi ale preşedintelui de onoare, prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu. S-a reliefat, din nou, că unirea forţelor, a competenţelor profesioniştilor contabili şi antreprenorilor asigură rezolvarea multor deziderate ale mediului de afaceri, în consonanţă cu interesul public.

Şi acum, câteva notaţii despre ceea ce a reprezentat obiectivul principal al manifestării despre care relatez: participarea la TOP a 7500 de întreprinderi private şi premierea a 150 dintre acestea (situate pe primele trei locuri în: Clasamentele Generale la nivel naţional, pe categorii: microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi mari, Clasamentul Naţional pe domenii de activitate – cod CAEN (microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi mari) fiind acordate şi Premii pentru Excelenţă în Afaceri), care s-au demonstrat convingător performante, drept exemple vii ale faptului că există patroni, manageri, specialişti din toate sferele economiei capabili să învingă multe dificultăţi, să promoveze adevăratul spirit creativ, astfel încât să asigure un grad remarcabil de competitivitate. Participanţii la TOP au avut, laolaltă, o cifră de afaceri de 10 miliarde de lei, un profit brut de un miliard de lei şi peste 26.500 de angajaţi.

Criteriile de premiere au fost exigente, au ţinut seama de modul în care activitatea fiecărei firme s-a adaptat cerinţelor dinamice ale pieţei, au adus elemente de noutate, de originalitate, inclusiv în privinţa calităţii managementului, dar au scos în evidenţă şi ceea ce este comun performanţelor lor economico-sociale. Astfel, a apărut, cât se poate de pregnant, relaţia de intercondiţionare între merite şi prestigiu. Bunul renume al firmelor performante a fost câştigat pe baza rezultatelor efective, probate, validate de piaţă, iar acest bun renume este, ca în orice proces de tip feedback, un deosebit de stimulativ factor de îmbunătăţire continuă a propriei activităţi.

Se dovedeşte, în acest fel, că meritocraţia câştigă teren în spaţiul antreprenorial naţional, ceea ce este un foarte bun exemplu la scară socială. Or, viaţa a demonstrat şi demonstrează că tocmai puterea exemplului învinge rutina, resemnarea, pesimismul, delăsarea, teama de nou, apelul excesiv la precedente. Nimic nu este mai convingător decât dovezile incontestabile că SE POATE! Este ceea ce a demonstrat – cu prisosinţă – şi ediţia din acest an a Topului Naţional al Firmelor Private din România.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.