Mersul Trenurilor 2018-2019 intră în vigoare la 9 decembrie
Telex » Știri 5 decembrie 2018
CFR Călători informează că, începând din 9 decembrie a.c., va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2018-2019, care va fi valabil până la 14 decembrie 2019. „Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin optimizarea orelor de circulație a trenurilor, cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile”, precizează compania, într-un comunicat.
Zilnic se vor afla în circulaţie peste 1200 de trenuri, în funcție de perioada din an.
Trenurile Zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei. În plus, în perioada 8 ianuarie – 28 februarie 2018, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25%, de luni până joi. De asemenea, de luni până duminică, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Brașov și retur) au reduceri între 31% și 56%.
Trenurile Soarelui vor asigura în perioada sezonului estival 2019 legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.
Va fi introdus în circulaţie un tren nou InterRegio (IR 1634) pe ruta Brașov (pl. 11.20) – Ploiești Vest (sos.13.20) – București Nord (sos. 14.04), cu opriri în toate stațiunile montane.
A fost reconsiderată oferta feroviară între București și Galați/Brăila prin suplimentarea numărului de trenuri și redistribuirea acestora pentru preluarea traficului pe cele două rute (prin Urziceni, respectiv prin Buzău).
Se va relua circulația între București și Galați pe ruta Făurei – Urziceni, ceea ce scurtează distanța cu 30 km și timpul de mers cu aproximativ 20-40 minute față de ruta actuală prin Buzău-Ploiești. În acest fel, se asigură și conectarea zonelor din sud-est cu Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni) și creșterea numărului de legături dintre București și Aeroport.
Zilnic, legătura feroviară București – Aeroport și retur va fi asigurată cu 17 trenuri (9 pe sensul de dus /8 pe sensul de întoarcere).
Șase trenuri Regio care vor circula pe ruta Bucureşti – Braşov şi retur vor avea în compunere vagoane adaptate pentru transportul bicicletelor.
La toate trenurile se pot transporta gratuit bicicletele pliabile la clasa 1 şi a 2-a sau schiuri la vagoanele de clasa a 2-a, ca bagaj de mână, în limita spaţiului disponibil bagajelor de mână, cu condiția să nu incomodeze pe ceilalți călători (o bicicletă pliabilă sau o pereche de schiuri de persoană).
La trenurile Interregio, călătorii care doresc să circule cu biciclete nepliabile/nedemontabile o pot face dacă în compunerea trenului există un vagon dotat constructiv cu spaţiu special amenajat pentru fixarea şi transportul bicicletelor.
Duratele de parcurs pentru trenurile de pe ruta București Nord – Constanţa au fost reduse în medie la aproximativ 2 ore și 15 minute pentru trenurile IR cu opriri în stațiile principale și la 1 oră și 58 de minute pentru trenurile fără oprire.
În ceea ce priveşte traficul internaţional, va fi introdus în grafic, între altele, un tren nou – trenul Transilvania, pe ruta Cluj-Napoca – Viena care circulă zilnic, astfel: ▪ IR 143 Cluj-Napoca (07:35) – Budapesta (14:20/14:40) – Viena (17:21); ▪ IR 144 Viena (10:42) – Budapesta (13:19/13:40) – Cluj-Napoca (22:25).
Va fi creată o nouă legătură directă între Budapesta și București (via Craiova, Timișoara, Arad, Curtici) cu trenul IR 72/ IR 73 – Traianus, astfel: ▪ IR 72 București Nord (pl. 5.20) – Budapesta Keleti (sos. 18.50 ); ▪ IR 73 Budapesta Keleti (pl. 7.10) – București Nord (sos. 23.22).
„Pasagerii vor putea călători în afara țării zilnic, cu trenuri directe din București Nord către Viena (de la 39 euro pe sens) și Budapesta (de la 29 euro pe sens), Chişinău (de la 19 euro pe sens), iar în sezonul estival către Sofia (de la 30 euro pe sens), Istanbul (de la 54 euro pe sens) și Salonic (de la 56 euro pe sens). Din Viena există posibilități de călătorie către orice destinație europeană. De asemenea, oferta de transport internațional include trenuri zilnice directe către Budapesta și din Timişoara (de la 15 euro pe sens), Cluj-Napoca (de la 15 euro pe sens) şi Brașov (de la 19 euro pe sens). Foarte avantajoase sunt şi ofertele pentru călătoriile către Austria, Germania, Polonia, Slovacia şi Cehia, cât şi oferta Interrail Pass, care reprezintă un abonament valabil în toată Europa sau într-o anumită țară din Europa”, se precizează în comunicatul CFR Călători.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice