MyWIZ - Business în cloud
Mesajul din partea Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR), transmis de Cristian Erbașu, vicepreședinte

Mesajul din partea Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR), transmis de Cristian Erbașu, vicepreședinte

Numărul Ediție specială, 13 iulie 2021  »  Mesaje ale oficialităților

Bună ziua,

Vă mulțumesc foarte mult pentru onoarea de a reprezenta aici, alături de dumneavoastră, UGIR. Îmi pare foarte rău că nu se află aici domnul Păunescu (n. red. – George Constantin Păunescu , președintele UGIR). Domnia sa a fost de atâtea ori la alte conferințe, aniversări ale CECCAR. În ceea ce privește UGIR, ne întâlnim de foarte multe ori, activăm și încercăm să găsim soluții, eu reprezint și constructorii, reprezint și Federația Patronatelor Societăților din Construcții. În cadrul UGIR s-a creat o colaborare între organizațiile componente, o colaborare care s-a concretizat în modificări extrem de benefice ale legislației.

Vreau să mulțumesc în mod special CECCAR, din partea constructorilor, pentru că la finalul anului 2018 a fost alături de noi și ne-a dat tot sprijinul tehnic de care am avut nevoie pentru a justifica necesitatea acelor măsuri care s-au luat în sprijinul sectorului construcțiilor. Știți probabil de ele, toți vă „loviți” de ele, acolo unde vă desfășurați activitatea. Dacă aveți firme de construcții în portofoliu, știți de facilități, de anumite schimbări și în achizițiile publice, fără de care, sincer să fiu, nu știu dacă acest domeniu, și așa extrem de afectat în ultimii 30 de ani, ar mai fi rezistat și ar mai fi fost capabil să facă față necesităților viitoare. Știm foarte bine că vor veni foarte multe investiții.

Mă voi referi acum și la tematica aleasă de dumneavoastră pentru astăzi, aceea a tehnologizării și a digitalizării. Din păcate pentru noi, constructorii, insist pe acest domeniu pentru că am mai multe cunoștințe, doar pescuitul stă mai rău decât noi în digitalizare nu numai în România, ci și la nivel mondial. Avem extrem de mult nevoie de acest suport. Eu am inițiat în propria companie măsuri în această direcție, a digitalizării, a automatizării, și am început în zona contabilității. Sunt extrem de multe procese, multe dintre ele repetitive, care pot fi soluționate prin automatizare și digitalizare. Este clar că ne vom îndrepta în această direcție, și toți au simțit nevoia să se îndrepte spre această zonă. Evident că orice eroare în zona economică, a contabilității, în orice fel de companie, are repercusiuni extrem de grave nu numai pe termen scurt, chiar și pe termen lung.

Așadar, colaborarea cu dumneavoastră este extrem de benefică, o colaborare care, pe lângă cea tehnică, legislativă, dacă va fi și în această direcție, a automatizării, robotizării și digitalizării, va fi nu de bun augur, va fi esențială și va fi, de fapt este, o necesitate pentru viitorul nu îndepărtat, ci foarte apropiat.

Vă mulțumesc foarte mult! Mult succes în continuare! La mulți ani!




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.