Mesajul DNA, transmis de Ionuț Ardeleanu, procuror-șef al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție
Numărul 27-28, 10-23 iul. 2024 » #ZNCR2024 - A XX-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român
Este o deosebită onoare pentru mine să mă adresez dumneavoastră astăzi, cu ocazia Zilei Naționale a Contabilului Român, un prilej foarte bun pentru a recunoaște contribuția esențială pe care o aduceți economiei și societății noastre. Profesia contabilă, prin natura sa, joacă un rol fundamental în menținerea integrității financiare și în susținerea transparenței și conformării în mediul de afaceri. Prin expertiza și cunoștințele lor, profesioniștii contabili contribuie la prevenirea neregulilor și a comportamentelor ilicite în cadrul companiilor și nu numai. Ei sunt gardienii transparenței financiare, asigurându-se că toate tranzacțiile și raportările financiar-fiscale sunt corect întocmite. Din perspectiva domeniului în care îmi desfășor activitatea, profesioniștii contabili au un rol esențial în procesele penale prin expertizele pe care le realizează, aducând claritate și obiectivitate în cazurile complexe de criminalitate economico-financiară.
Prin rigoarea și profesionismul lor, profesioniștii contabili sprijină justiția în demersul său de a asigura aplicarea legii și de a proteja integritatea economică a societății. În calitatea de procuror, atât în cadrul DIICOT, cât și în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, am avut ocazia să observ în mod direct impactul pozitiv al colaborării strânse dintre organele judiciare și profesioniștii contabili. Expertiza, atenția la detalii și angajamentul față de standardele etice ridicate sunt elemente indispensabile în investigarea și soluționarea cazurilor complexe de corupție și criminalitate economico-financiară.
Profesioniștii contabili sunt primii care au acces la datele financiare și, prin urmare, au responsabilitate majoră în detectarea și raportarea neregulilor. Colaborarea dintre profesioniștii contabili și organele statului se bazează pe încredere reciprocă și pe un obiectiv comun, asigurarea respectării legii și protejarea intereselor publice. În contextul transformării digitale accelerate, este imperativ să recunoaștem rolul crescând al soluțiilor inteligente și al inteligenței artificiale în activitatea de zi cu zi a profesioniștilor contabili. Însă, tehnologia este doar un instrument.
Succesul depinde în mare măsură atât în activitatea dumneavoastră, cât și în activitatea organelor judiciare, de capacitatea de a integra aceste inovații în practica zilnică și de a continua să dezvoltăm competențele profesionale.
Vă încurajez, așadar, să fiți deschiși la noile tehnologii, să participați activ la programe de formare și să colaborați strâns cu colegii din domeniul juridic pentru a dezvolta aceste capabilități. Doar printr-un efort comun putem construi un sistem financiar robust și transparent, capabil să facă față provocărilor actuale și viitoare. La final, aș dori să subliniez un aspect crucial. Factorul uman este totuși de neînlocuit de către tehnologie. Inteligența artificială și soluțiile digitale sunt instrumente valoroase, dar ele nu pot înlocui judecata, etica și integritatea noastră profesională. Inovația tehnologică trebuie să fie văzută ca un partener care completează și potențează abilitățile umane, nu ca un înlocuitor.
În centrul fiecărei analize financiare, al fiecărui raport și al fiecărei decizii, rămân intuiția și discernământul uman. În încheiere, doresc să vă mulțumesc pentru dedicarea și profesionalismul de care dați dovadă zi de zi.
Sunteți unul dintre pilonii fundamentali pe care se sprijină integritatea financiară a societății noastre și este un lucru foarte bun că există cel puțin o zi în an în care să recunoaștem public această contribuție și să vă mulțumim pentru acest efort. În nume personal și în numele conducerii Direcției Naționale Anticorupție, vă urez un sincer „La mulți ani!”.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial