MyWIZ - Business în cloud
Mesajul Ministerului Finanțelor, transmis de Mihai Călin Precup, secretar de stat

Mesajul Ministerului Finanțelor, transmis de Mihai Călin Precup, secretar de stat

Numărul 27-28, 13-26 iul. 2022  »  #ZNCR2022 – A XVIII-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român

Voi transmite mesajul Ministerului Finanțelor, un mesaj de colaborare. Voi vorbi cu mai multe „pălării”, în primul rând în calitate de membru CECCAR, deja de câțiva ani. Am avut onoarea să fac parte din acest corp de profesioniști prin faptul că am avut un doctorat și a trebuit să dau niște diferențe. Și cred că acest lucru este extrem de important, că dăm oamenilor din domenii specifice oportunitatea să facă parte dintr-un asemenea corp profesional.

În ceea ce privește Ministerul Finanțelor, cred că profesioniștii din domeniul expertizei contabile pot să joace un rol extrem de important. Statul român deține 216 companii care angajează aproximativ 83.000 de persoane și generează aproximativ 7% din PIB-ul României. În procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), pentru a fi validați ca țară dezvoltată, trebuie să ducem aceste companii la alt nivel. Trebuie să profesionalizăm consiliile de administrație, să avem oameni independenți din punct de vedere politic, oameni care cunosc businessul acelor companii și pot să-și aducă impactul în dezvoltarea lor. De aceea chiar vă rog să ne dați un concurs și să vedem cât mai mulți oameni din acest corp al experților contabili în consiliile de administrație. Suntem în curs de a implementa ordonanța 109 (OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice – n. red.), personal mă ocup de implementarea acestei ordonanțe cu privire la companiile din subordinea Ministerului Finanțelor, și chiar acum avem un proces de selecție deschis pentru a atrage talente în consiliile de administrație. Spun aceasta pentru că aici, în opinia mea, există o expertiză de care avem o foarte mare nevoie.

Vă mulțumesc frumos și continuați așa încă 100 de ani!




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.