Mesajul Secretarului de stat Silviu Gabriel Barbu, șeful Corpului de Control al Prim-ministrului
Numărul 29-30, 26 iul. - 8 aug. 2023 » #ZNCR2023 - A XIX-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român
Doamna președinte, domnul vicepreședinte, distinși organizatori, onorată asistență,
Mulțumesc pentru invitație. Vă transmit salutul instituției pe care o manageriez și, totodată, salutul Institutului European de Expertize de la Paris, unde suntem parteneri împreună cu CECCAR. Asta a legat o strânsă prietenie între ABC Juridic și echipa de studenți de la Facultatea de Drept a Universității București, cu care lucrez în activitatea academică, și cu care domnul vicepreședinte, domnul prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, a avut bunăvoința și amabilitatea să conlucreze. O echipă mare, mare, mare de experți, dumneavoastră, adulți, oameni serioși, au întins mâna unor studenți și împreună am făcut Ghidul de expertize în materie civilă în sensul adaptării sale în limba română, traducere o dată din limba franceză, pe urmă din limba engleză. Mâna adulților experimentați au cizelat naivitatea studenților și acum se găsește în ambele forme, postat pe site-ul Institutului European de Expertize, pe site-ul CECCAR și pe site-ul ABC juridic. Vă felicit pentru mai mult de 100 de ani de activitate. Sunteți o organizație profesională extrem de importantă în peisajul juridic pentru că ajutați ca dreptatea să fie întronată drept și așa cum, frecvent, a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, mâna expertului independent este esențială pentru justețea procesului, în special în materie penală, unde lucrurile sunt întotdeauna mai delicate. Pe de altă parte, cu experiența de judecător de contencios-administrativ și fiscal, pot să afirm cu tărie faptul că, fără sprijinul dumneavoastră, al experților contabili, justiția de acest gen, extra-penală, dar foarte importantă când e vorba de bani, n-ar putea fi realizată în mod accurate, în modul cel mai aproape de adevărul obiectiv, pentru că, în limba română, la poporul român, s-a împământenit o zicală „Până la Dumnezeu te mănâncă sfințișorii”, până la justiția care echilibrează lucrurile și care face dreptate, te pot mânca detaliile. Cred că vă dați seama că nici judecătorul și nici procurorul, la spețe complicate de natură fiscală, economico-financiară, dacă nu are sprijinul expertului independent, atunci s-ar putea, cu toată bună credința, să pronunțe vreo soluție strâmbă. Și când spuneam că până la Dumnezeu te mănâncă sfinții, mă refeream la faptul că intențiile bune pot să fie împiedicate, pur și simplu, de mecanisme strâmbe de funcționare a lucrurilor, motiv pentru care, de exemplu, din postura aceasta de șef al Corpului de Control al Prim-ministrului, în considerarea rolului preventiv esențial, al instituțiilor de control administrativ din țara asta și de oriunde altundeva, identificarea realității obiective și nu a celor ocolite de o altă vorbă românească, „Afară e vopsit gardul și înăuntru e leopardul”. Adică, afară, în sensul de public image, ai o perspectivă, în spatele perspectivei sunt niște povești complet diferite, la 180 de grade.
Sigur, tema de astăzi este foarte generoasă. Cândva am lucrat în Ministerul Public, procuror militar în Dosarul Țigareta II și altele, probabil ați mai auzit, cei mai puțini tineri din sală. România a fost, o vreme, un soi de colonie penitenciară dată la televizor. Nu asta e normalitatea unei țări. Nu asta e normalitatea vieții cetății. Viața cetății se mișcă cu omul liber, cu nevoile sale cotidiene, alea complicate, de la a avea grijă de familie, de casă, de mașina din parcare, de bunici, de prieteni și așa mai departe, până la job sau invers, depinde cum le așezi în piramida valorică, să spunem. Componenta justiției penale este una restrânsă. Matematic vorbind, statistica autorităților publice de specialitate, mai ales a Înaltei Curți de Casație și Justiție, arată cu prisosință treaba asta. Pentru că miza acolo e foarte mare, rolul celor care participă la traiectoria de la zero la infinit, la punctul terminus al procesului penal este foarte important pentru că, cu toată bunăvoința, judecătorul care, finalmente, spune guilty sau not guilty, o face pe baza unei convingeri pe care se construiește după adunarea nu știu căror date. Datele astea trebuie să vină din realitatea obiectivă, profundă, analizată de oameni care se pricep. Tot auzim pe la televizor despre posibilitatea ca în România să se reinventeze curțile cu jurați. Nu știu dacă e bine sau rău, dar părerologii sunt un pericol pentru domeniile de ultraspecializare.
Justiția e un domeniu de ultraspecializare. Prin urmare, fără dumneavoastră, cred că justiția nu că ar fi mai goală de conținut, ar fi periculoasă pentru destinele nefericiților care au ghinionul să ajungă nume între coperțile dosarelor. Așa stau lucrurile. Judecătorul când primește cele 100 dosare cu care trebuie să intre în ședință se uită la copertă, identifică niște nume în mod inerțial, ca și cum ar fi vorba despre niște cifre. De ce? Pentru că trebuie să le soluționeze. N-are cum să vadă, în fondul lucrurilor acolo, soarta, suferințele, emoțiile, dragostea, ura celor care sunt părți în dosare. Acționarii, patronii de firme, administratorii de companii care azi sunt în faliment, mâine, după soluția judecătorească, invers sau situația opposite.
Știu, din proprie experiență profesională, că fără dumneavoastră este foarte complicat să se miște mecanismul judiciar atât de complex. Sunt foarte ferm convins că trebuie să facem tot ce ne stă în putință în așa fel încât componenta comportamentelor deviante să fie cât mai puțin prezentă în viața reală. Dacă reducem, prin prevenție smart-activă, cantitatea comportamentelor deviante de orice fel, atunci problemele alea multe ale societății, evident, devin, treptat, mai puține, mai puține, mai puține. Cum o fi vremea ideală, abstractă, în care nu mai are de lucru procuratura? Aceea ar fi vremea în care societatea funcționează cu adevărat optim. Din păcate, la specia umană, treaba asta nu o să se întâmple. Mult succes în activitate, „La mulți ani!” și vă mulțumesc pentru atenție!
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională