Metrorex a redus cu 38% numărul trenurilor aflate în circulație; situația este cauzată de diminuarea serviciilor de mentenanță
Telex » Știri 22 iulie 2022
Creșterea timpilor de așteptare în stații este determinată de diminuarea serviciilor de mentenanță și salubritate prestate de Alstom, cu care Metrorex are un contract în vigoare, numărul trenurilor aflate în circulație fiind cu 38% mai mic decât în mod normal, se arată într-un comunicat al Metrorex, citat de Agerpres. Metrorex anunță că intervalul mediu de succedare a trenurilor de metrou pe toate magistralele se menține la circa 10-14 minute.
Ieri, circulația la metrou s-a desfășurat cu 35 de trenuri în loc de 57, cât este prevăzut în graficul aprobat.
„Creșterea timpilor de așteptare în stații este determinată de diminuarea serviciilor de mentenanță și salubritate prestate de Alstom Transport SA, cu care Metrorex are un contract în vigoare. În această perioadă, Metrorex asigură activitățile de curățenie în vagoane, după retragerea trenurilor din circulație, în intervalul orar 23:00 - 05:00 și în timpul programului de circulație în situații care necesită salubrizare de urgență”, spun reprezentanții Metrorex.
Utilizatorii metroului sunt în permanență informați cu privire la modificările din programul de circulație a trenurilor atât în stații, cât și prin intermediul website-ului companiei. „Metrorex face în permanență eforturi pentru remedierea situației și prezintă scuze călătorilor pentru disconfortul creat!”, se mai arată în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane