Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Metrorex: Extinderea cu câteva staţii a magistralei 2 în zona Pipera este o prioritate

Metrorex: Extinderea cu câteva stații a magistralei 2 în zona Pipera este o prioritate

Telex » Știri 31 mai 2019  

Prelungirea Magistralei 2 de metrou cu câteva staţii, de la staţia Pipera, este o prioritate a Metrorex, pentru reducerea timpului dintre trenuri de la 3 minute la 1 minut, a declarat directorul Metrorex, Dumitru Şodolescu, citat de Agerpres.  Referindu-se la aglomeraţiile care se înregistrează la staţiile Pipera şi Aurel Vlaicu, directorul Metrorex a explicat că la ambele staţii urmează să fie construite ieşiri suplimentare în urma unui protocol încheiat cu Primăria Sectorului 2 şi Primăria Capitalei.

Pe de altă parte, acesta a estimat că licitaţia pentru cel de-al doilea tronson al Magistralei 6 (Otopeni - 1 Mai) va fi lansată în luna iulie a acestui an. „Avem documentaţia gata, lucrează colegii de la departamentele de specialitate, luni avem o nouă întâlnire cu reprezentanţii Agenţiei Internaţionale de Cooperare a Japoniei şi sperăm să închidem, în aşa fel încât acordul de împrumut să fie amendat în sensul de a fi folosit pe tronsonul al doilea în proporţie de 85% şi 15% pe primul tronson. Deci estimăm că în luna iulie vom lansa licitaţia şi pentru al doilea tronson”, a afirmat Dumitru Şodolescu. Acesta a apreciat că lucrările ar putea fi gata cel mai devreme la sfârşitul anului 2023, dacă nu vor exista contestaţii: „Nu există decât un singur termen pentru punerea în funcţiune, şi anume 48 de luni, asta înseamnă de când s-a dat ordinul de începere a lucrărilor curg cele 48 de luni, celelalte secţiuni - Infrastructură, Arhitectură, Automatizare, trebuie să se încadreze în acest grafic de finalizare de 48 de luni - sfârşitul lui 2023, dacă nu vor fi contestaţii care sunt în afara controlului nostru", a precizat directorul Metrorex.

Despre data punerii în folosinţă a Magistralei 5 (Eroilor - Drumul Taberei), secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoş Titea, s-a pronunţat pentru începutul lunii decembrie a acestui an. „Cu siguranţă metroul din Drumul Taberei va fi gata anul acesta, nici nu punem în discuţie lucrul acesta. La sfârşitul lunii noiembrie se vor face toate acele probe, iar la începutul lunii decembrie să punem şi în funcţiune acel tronson de metrou. A fost acea problemă de automatizări, s-a rezolvat şi ea, nu a fost o problemă din vina constructorului sau a Metrorex, au fost nişte contestaţii care au durat aşa de mult”.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.