Metrorex: Posesorii unui abonament de metrou vor beneficia de parcare gratuită la Terminalul Multimodal Străulești
Telex » Știri 2 martie 2020
Metrorex informează că, de la începutul lunii martie, parcarea de tip Park&Ride de la Terminalul Multimodal Străuleşti a devenit gratuită, ca urmare a derulării unui proiect-pilot. Acesta constă în acordarea locului de parcare gratuit pentru un interval zilnic de până la 13 ore, între orele 06:00-21:00, călătorilor care deţin un abonament lunar/anual valabil şi doresc să-şi lase autoturismul pentru a putea călători în Bucureşti cu metroul. „Persoanele care beneficiază de gratuitatea parcării, în condiţiile precizate, în cazul în care depăşesc intervalul orar 06:00-21:00 sau durata staţionării autoturismului depăşeşte cele 13 ore (chiar dacă se încadrează în intervalul orar 06:00-21:00), vor trebui să achite integral preţul de parcare corespunzător staţionării”, precizează Metrorex, într-un comunicat.
Pe durata derulării proiectului, tariful parcării rămâne 0,5 lei/oră pentru celelalte categorii de persoane, altele decât cele care au un abonament Metrorex lunar/anual valabil.
„Scopul derulării proiectului-pilot este acela de a identifica modalităţi concrete de creştere a gradului de utilizare a parcării Park&Ride de la Terminalul Multimodal Străuleşti, prin introducerea unor noi variante de tarifare. De asemenea, pentru o analiză exactă a oportunităţii proiectului, Metrorex va realiza un sondaj de opinie în legătură cu beneficiile şi gradul de satisfacţie a călătorilor cu metroul privind modalitatea de exploatare a parcării de tip Park&Ride”, se menţionează în comunicat.
Terminalul Multimodal Străuleşti oferă publicului călător multiple facilităţi: acces la transportul cu metroul, la transportul local public de suprafaţă (STB), parcare de tip Park&Ride şi săli de aşteptare. De asemenea, are acces direct în staţia de metrou Străuleşti şi este prevăzut cu scară rulanta, lift şi trotuar mobil.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial