MF: Clarificări privind aplicarea sistemului TVA la încasare
Numărul 10, 16-22 mar. 2021 » Direct de la sursă
Ministerul Finanţelor (MF) aduce, printr-un comunicat, o serie de clarificări referitoare la aplicarea sistemului TVA la încasare. Astfel – precizează reprezentanţii MF – prin Legea nr. 296/2020 au fost modificate prevederile Codului fiscal, intenția fiind ca, începând cu 1 ianuarie 2021, persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent și în anul în curs nu a depășit plafonul de 4.500.000 lei să poată opta pentru aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care şi-au exercitat opțiunea. Cu toate acestea, nu a fost posibilă aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu 1 ianuarie 2021 în noile condiții, întrucât în Codul fiscal există încă o serie de referiri la vechiul plafon de 2.250.000 lei, precum şi obligația de notificare pentru aplicarea sistemului în termenul de 25 ianuarie a fiecărui an.
Pentru respectarea intenției de reglementare care a stat la baza Legii 296/2020, a fost necesară modificarea și a altor prevederi din Codul fiscal, modificări care s-au realizat prin OUG nr. 13/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a Legii contabilității nr. 82/1991.
„Astfel, începând cu data de 1 martie 2021, toate persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent, precum și în anul în curs, nu a depășit plafonul de 4.500.000 lei pot opta pentru aplicarea sistemului TVA la încasare. Această opțiune poate fi exercitată oricând în cursul anului”, se menţionează în comunicat.
Tot prin OUG nr. 13/2021 s-a instituit o regulă specială care a permis continuarea aplicării sistemului de către persoanele impozabile care ar fi trebuit să fie radiate începând cu data de 1 martie 2021 din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, în condițiile în care acestea ar fi devenit eligibile pentru aplicarea sistemului, potrivit noilor reguli, începând cu aceeași dată.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice