MF: Creșterea voluntară cu 200 de lei a salariului minim nu va fi impozitată
Numărul 17, 4-10 mai 2022 » Direct de la sursă
Ministerul Finanțelor (MF) anunță că a elaborat actul normativ necesar pentru îndeplinirea măsurii adoptate în cadrul programului guvernamental ”Sprijin pentru România”,”200 de lei în plus pentru salariul minim (creștere voluntară scutită de taxe)”. Astfel - potrivit unui comunicat al instituției - este propusă neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor, pentru creșterea voluntară a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut în contractul individual de muncă. Reglementarea regimului fiscal derogatoriu are ca scop combaterea consecințelor sociale negative cauzate de creșterea prețurilor.
"De la 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază de la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 2.550 lei lunar, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.750 lei lunar, nu se datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii", precizează MF. De această măsură vor beneficia și persoanele nou angajate în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și până la 31 decembrie 2022, inclusiv, pentru care nivelul salariului de bază lunar brut stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri, este de 2.750 de lei.
De asemenea, prin actul normativ sunt aduse o serie de modificări și completări Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală necesare pentru reglementarea obligației de raportare de către furnizorii de servicii poștale a informațiilor specifice referitoare la trimiterile poștale pentru care destinatarul achită expeditorului, prin intermediul rețelei poștale, contravaloarea bunului livrat.
Potrivit reprezentanților MF, prin această măsură se urmărește identificarea beneficiarilor reali care eludează taxele și impozitele datorate, prin încasarea sub formă de rambursuri prin intermediul furnizorilor de servicii poștale, a veniturilor obținute din tranzacții efectuate în mediul online.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial