MF: Datoria guvernamentală a sporit, în iulie, la 876,288 miliarde lei, respectiv 52% din PIB
Numărul 43, 30 oct. - 5 nov. 2024 » Breviar statistic
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în iulie 2024, până la 876,288 miliarde lei, de la 860,331 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), citate de Agerpres. Ca procentaj din PIB, datoria guvernamentală a urcat la 52%, de la 51,1% în iunie (PIB conform comunicatului Institutului Național de Statistică din 10 octombrie 2024).
În a șaptea lună a anului, datoria pe termen mediu și lung s-a majorat la 824,06 miliarde de lei, de la 809,248 miliarde de lei în iunie, iar cea pe termen scurt a crescut la 52,228 miliarde lei, de la 51,083 miliarde de lei în luna anterioară.
Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 738,508 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 122,379 miliarde de lei.
Datoria în moneda națională se ridica la valoarea de 401,757 miliarde lei, cea în euro la 389,45 miliarde de lei echivalent, iar datoria în dolari americani la 83,867 miliarde echivalent lei.
De asemenea, datoria administrației publice centrale ajunsese, în iulie 2024, la 854,206 miliarde de lei, în urcare de la 836,506 miliarde lei, în iunie, din care 802,030 miliarde de lei pe termen mediu și lung. Cea mai mare parte a datoriei administrației centrale era contractată în lei (384,178 miliarde de lei) și în euro (384,949 miliarde de lei, echivalent).
Datoria administrației publice locale a urcat la 22,081 miliarde de lei, de la 21,825 miliarde de lei, în luna anterioară, din care 22,029 miliarde de lei pe termen mediu și lung.
Totodată, datoria internă a administrației publice se cifra, în iulie 2024, la 428,925 miliarde de lei (25,5% din PIB), din care 411,482 miliarde de lei datorie a administrației centrale și 17,443 miliarde de lei datoria administrației locale.
Conform datelor MF, datoria externă a administrației publice era de 447,363 miliarde de lei (26,6% din PIB), din care 442,724 miliarde de lei datorie externă a administrației publice centrale și 4,639 miliarde de lei datoria externă a administrației publice locale.
Guvernul a aprobat, zilele trecute, o ordonanță de urgență prin care se instituie creșterea plafonului privind datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene, la nivelul de 53% din produsul intern brut pentru sfârșitul anului 2024. Potrivit unui comunicat al Executivului, această modificare are în vedere asigurarea flexibilității în atragerea resurselor financiare necesare implementării planului de finanțare din anul 2024, dar și a prefinanțării necesităților aferente anului 2025, respectiv a menținerii rezervei în valută la dispoziția Trezoreriei Statului la un nivel confortabil.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice