MF: Începând de astăzi, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an
Telex » Știri 8 iulie, 14:55
Românii pot cumpăra, începând de astăzi, 8 iulie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%, a anunțat Ministerul Finanțelor (MF).
Potrivit unui comunicat al MF, titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:
- între 8 iulie 2024 – 8 august 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;
- între 8 iulie 2024 – 9 august 2024 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
- între 8 iulie 2024 – 8 august 2024 în mediul urban și 8 iulie 2024 – 7 august 2024 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.
Ghidul pentru cei care vor să economisească prin intermediul Tezaur poate fi accesat aici.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.
„Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice”, precizează MF.
Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice
Litoralul, o imensă scenă a artei de calitate