MF: Începând de mâine, 1 martie, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur cu dobânzi de până la 8% pe an
Telex » Știri 28 februarie 2023
Începând de mâine, 1 martie, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1, 2 și 3 ani și dobânzi anuale de 7,20%, 7,50%, respectiv 8%, a anunțat astăzi Ministerul Finanțelot (MF). Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.
Titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:
▪ între 1 – 28 martie 2023 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online, cei interesați pot accesa Ghid Tezaur online și Tezaur online;
▪ între 1 – 29 martie 2023 de la unitățile Trezoreriei Statului;
▪ între 1 – 28 martie 2023 în mediul urban și 1 – 27 martie 2023 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.
„Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri”, precizează MF, într-un comunicat.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.
Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial