MyWIZ, secretul contabililor de succes
MF: Peste 7,34 miliarde lei investiți în sectoare cheie din economia românească și peste 25.000 de locuri de muncă create prin schema de ajutor de stat 807/2014

MF: Peste 7,34 miliarde lei investiți în sectoare cheie din economia românească și peste 25.000 de locuri de muncă create prin schema de ajutor de stat 807/2014

Telex » Știri 15 septembrie 2023  

Ministerul Finanțelor (MF) a finalizat analiza Cererilor de acord pentru finanțare depuse în baza HG nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, iar bugetul total alocat schemei a fost epuizat, a anunțat instituția, într-un comunicat.
Obiectivul schemei de ajutor de stat, instituite prin HG nr.807/2014, a fost acela de a sprijini realizarea investițiilor de mare anvergură, care vor contribui la dezvoltarea regională, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoarele de activitate de vârf. Astfel – precizează MF –, în peste 9 ani de la demararea schemei de ajutor de stat, 174 de proiecte de investiții au primit granturi de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura activelor corporale și necorporale, precum și cele legate de închirierea construcțiilor aferente investiției inițiale.

„Scopul acestei inițiative a Guvernului a fost stimularea sectoarelor care sunt fundamentale pentru dezvoltarea durabilă și creșterea competitivității pe plan internațional. Rezultatele inițiativei au fost remarcabile: vorbim de o schemă de ajutor de stat care a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării și rezilienței economiei. Am asistat la creșterea producției în numeroase sectoare, la dezvoltarea tehnologică și la crearea de noi locuri de muncă. În continuare, ne angajăm să continuăm cu alte demersuri similare prin care să sprijinim sectoarele vitale ale economiei” , a transmis ministrul de resort, Marcel Boloș.

Bilanțul schemei de ajutor de stat 807/2014, în perioada 2014-2023, este următorul:

numărul total de cereri de acord pentru finanțare depuse: 624;
valoarea totală a proiectelor de investiții pentru care s-a emis Acord pentru finanțare: 19, 82 miliarde de lei(echivalentul a 4.119,05 milioane euro);
valoarea totală a ajutorului de stat aprobat: 7,34 miliarde de lei (echivalentul a 1.522,74 milioane euro);
numărul de noi locuri de muncă create ca urmare a implementării proiectelor de investiții: 25.038;
valoarea contribuțiilor la bugetul de stat: 9,27 miliarde lei (echivalentul a 1.919,43 milioane euro).

Principalele sectoare de activitate susținute cu ajutor de stat au fost: industria auto, industria produselor electrocasnice, industria aeronautică, industria alimentară, industria materialelor de construcții, producția de mașini și utilaje, servicii medicale, turism.

Din totalul proiectelor de investiții susținute cu ajutor de stat, 47% sunt implementate de societăți cu capital românesc, iar 53% de societăți cu capital străin.

Totodată, în urma finalizării procesului de selecție a cererilor de finanțare depuse în perioada 15 iunie – 26 iulie 2022, Ministerul Finanțelor a emis acorduri pentru finanțarea a 21 de proiecte de investiții în valoare de 6,44 miliarde lei, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de peste 2,34 miliarde lei. Proiectele vor crea 4.407 de noi locuri de muncă și vor avea contribuții la bugetul de stat în valoare de 3,18 miliarde lei.

Sesiunea a suscitat un interes crescut din partea investitorilor, fiind depuse 193 de cereri de finanțare, în valoare totală de 16,94 miliarde lei, ajutorul de stat total solicitat fiind în valoare de 6,42 miliarde lei.

Analiza s-a efectuat în ordinea descrescătoare a punctajului obținut, punctaj calculat pe baza criteriilor de evaluare prevăzute de HG nr.807/2014: valoarea investiției, tipul investiției inițiale, locația realizării investiției, rentabilitatea cifrei de afaceri (în cazul întreprinderilor în activitate), valoarea capitalului subscris și vărsat (în cazul întreprinderilor nou înființate).

„Cererile de acord pentru finanțare care nu au fost analizate ca urmare a epuizării bugetului alocat schemei vor fi restituite întreprinderilor”, precizează MF.

Cei interesați pot accesa mai multe informații privind Acordurile pentru finanțare emise în baza HG nr.807/2014 AICI.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.