MF: Precizări asupra reglementărilor fiscale referitoare la educația timpurie
Telex » Știri 23 martie 2021
Ministerul Finanţelor (MF) aduce, printr-un comunicat, o serie de precizări referitoare la proiectul de OUG privind unele măsuri fiscale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal și prorogarea unor termene, publicat ieri pe site-ul instituţiei, pentru consultare, la rubrica Transparență/Proiecte de acte normative, şi prezentat de CECCAR Business Magazine aici. Reamintim că, între altele, prin proiect se propune suspendarea aplicării dispozițiilor art. 25 alin. (4) lit. i1) - i2) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, reprezentanţii MF precizează că, „în practică, așa cum au semnalat atât contribuabilii interesați/organizațiile profesionale interesate de accesarea facilității fiscale privind educația timpurie, cât și organele fiscale, și chiar parlamentari, noile reguli fiscale reglementate s-au dovedit insuficiente pentru a permite aplicarea lor din cel puțin următoarele motive: ▪ nu sunt definite categoriile de unități eligibile care oferă servicii de educație timpurie, conform legislației în vigoare, în condițiile existenței unei multitudini de categorii furnizori de educație timpurie (ex.:unități alternative de învățământ: Montessori, Waldorf, „after-school”-uri, cluburi ale copiilor etc.), cu forme diferite de organizare juridică (ex.: asociații, fundații, societăți); ▪ nu sunt precizate categoriile de cheltuieli eligibile pentru acordarea stimulentului fiscal, în condițiile în care în practică există o multitudine de categorii de servicii furnizate pentru educație timpurie; ▪ nu este prevăzută modalitatea de suportare/decontare de către angajator a cheltuielilor cu educația timpurie și nici documentele justificative corespunzătoare; ▪ nu este specificată modalitatea de fracționare a plafonului de 1.500 lei/copil între angajatorii părinților şi/sau între angajatorii aceluiași părinte; ▪ nu este prevăzută modalitatea de calcul pentru plafonul creditului fiscal, în corelație cu perioada de calcul/declarare a impozitului pe profit (trimestrial/anual); cazul angajatorilor care înregistrează pierdere”.
În acest context – menţionează reprezentanţii MF – măsurile fiscale instituite de Legea nr. 239/2020 au un caracter discriminatoriu prin raportare la diferite categorii de angajați care au alți angajatori decât persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit, cum sunt: plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, plătitorii de impozit specific unor activități sau instituțiile publice, precum și în cazul angajatorilor care obțin venituri din activități independente, cum ar fi: profesii liberale, persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale.
O altă problemă legată de aplicarea măsurilor fiscale instituite de Legea nr.239/2020 se referă la faptul că atât taxa pe valoarea adăugată, cât și accizele sunt impozite indirecte reglementate la nivelul Uniunii Europene prin directive care sunt obligatorii pentru toate statele membre și în cazul acestora nu se pot acorda alte facilități fiscale decât cele prevăzute în mod expres de respectivele directive.
„Scăderea cheltuielilor cu educația timpurie din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate contravine regulilor de funcționare a acestor impozite, astfel cum sunt stabilite de legislația europeană în domeniu. Potrivit art.148 alin. (2) și (4) din Constituția României, republicată, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. În același timp, Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării. Totodată, mentionăm faptul că Legea nr.239/2020 a fost adoptată fără a fi precizate sursele de finanțare pentru măsurile fiscale instituite și fără a prezenta niciun fel de estimări asupra impactului bugetar la momentul adoptării. Conform estimărilor ulterioare ale Ministerului Finanțelor, mecanismul actual de scădere a plafonului fiscal de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil din impozitul pe profit datorat poate genera, la nivelul anual, un impact estimat asupra veniturilor bugetare de -4,5 miliarde lei , ceea ce ar presupune o creștere a deficitului bugetar cu 0,4 pp, până la 7,56% din PIB, cu impact atât din perspectiva spațiului fiscal restrâns determinat de măsurile curente de susținere și stimulare economică pe fondul pandemiei Covid-19, cât și din perspectiva procedurii de deficit excesiv în care se află România, ajustarea fiscal-bugetară fiind o condiție necesară pentru accesarea fondurilor alocate țării noastre din Mecanismul pentru Redresare si Reziliență. Nu în ultimul rând, Ministerul Finanțelor lansează un apel la dialog deschis către reprezentanții Senatului României și ai Camerei Deputaților și își exprimă disponibilitatea de a oferi asistență în vederea rectificării prevederilor Legii nr.239/2020 astfel încât aceasta să fie clară, echitabilă și aplicabilă”, se menţionează în comunicat.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial