Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
MF: Procedura de implementare a decontului precompletat RO e-TVA, în consultare publică

MF: Procedura de implementare a decontului precompletat RO e-TVA, în consultare publică

Telex » Știri 19 iunie, 11:00  

Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect de Ordonanță de urgență publicat în transparență decizională, o serie de măsuri de implementare și utilizare a decontului precompletat RO e-TVA și valorificarea datelor și informațiilor prin implementarea unui sistem de guvernanță specific și alte măsuri fiscale. Documentul cuprinde procedura de implementare a decontului precompletat RO e-TVA și modul de guvernanță raportat la atribuțiile autorităților implicate în gestionarea acestuia. Decontul precompletat RO e-TVA conține date și informații privind operațiunile economice declarate de persoanele impozabile și transmise în sistemele informatice ale Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Acesta se transmite, pentru fiecare perioadă fiscală de raportare, persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, prin intermediul Spațiului privat virtual, până la data de 20 inclusiv a fiecărei luni următoare încheierii perioadei fiscale.

După primirea decontului precompletat RO e-TVA, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA verifică datele și informațiile precompletate în concordanță cu operațiunile impozabile realizate și starea de fapt fiscală. Indiferent de primirea decontului precompletat RO e-TVA, persoana impozabilă are obligația de a transmite decontul de taxă pe valoarea adăugată până la termenul prevăzut de lege.

„În vederea realizării comparabilității, actul normativ reglementează definirea diferențelor semnificative în sensul valorilor care depășesc pragul de semnificație ce îndeplinește condițiile cumulative de minimum 20% în cotă procentuală și o valoare absolută de minimum 1.000 lei, rezultate din compararea valorilor înscrise în rândurile din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus de persoana impozabilă, cu cele corespunzătoare rândurilor din decontul precompletat RO e-TVA. Stabilirea pragului de semnificație în cadrul actului normativ creează premisele conștientizării obiectivelor urmărite de administrația fiscală și, implicit, ale creșterii conformării voluntare a persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA”, menționează MF, în Nota de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ.

După identificarea diferențelor semnificative, se transmite formularul electronic de notificare „Diferențe operațiuni impozabile RO e-TVA” în Spațiul privat virtual, iar persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA are obligația transmiterii formularului electronic denumit Notă justificativă privind diferențe RO e-TVA prin mijloacele electronice, ca rezultat al verificărilor realizate asupra diferențelor comunicate. ANAF analizează Nota justificativă privind diferențe RO e-TVA și dispune măsurile legale în conformitate cu competențele atribuite și obiectivele actului normativ propus.

De asemenea, actul normativ reglementează transmiterea, în baza analizei de risc efectuate de ANAF, a formularului „Diferențe operațiuni impozabile RO e-TVA” și în situația în care diferențele identificate sunt sub pragul de semnificație.

Modelele de formulare electronice, modificarea acestora, precum și actualizarea pragului de semnificație se realizează prin ordine ale președintelui ANAF în termenele și condițiile precizate de actul normativ.

De asemenea, se stabilesc sancțiunile aplicabile în cazul netransmiterii Notei justificative privind diferențe RO e-TVA sau al nerespectării termenului legal de transmitere a acesteia.

Suplimentar, actul normativ reglementează faptul că nefurnizarea sau furnizarea parțială a informațiilor solicitate prin Nota justificativă privind diferențe RO e-TVA reprezintă indicator de risc fiscal privind nivelul de declarare al taxei pe valoare adăugată. În funcție de nivelul riscului fiscal al persoanei impozabile, stabilit pe baza analizei de risc, aceasta poate face obiectul inspecției fiscale sau controlului antifraudă. De asemenea, se stabilesc și alte situații în care persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA prezintă risc de rambursare necuvenită a TVA, în plus față de cele deja prevăzute la art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.

Prevederile referitoare la obligația privind transmiterea, respectiv termenul de transmitere a Notei justificative privind diferențe RO e-TVA, precum și sancțiunile aplicabile, urmează să intre în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării ordonanței de urgență în Monitorul Oficial.

„Decontul precompletat RO e-TVA nu constituie titlu de creanță în sensul Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și nu generează obligații fiscale în sarcina persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA”, se precizează în Nota de fundamentare.

În vederea stabilirii cadrului de guvernanță, actul normativ prevede instituțiile responsabile pentru implementarea, dezvoltarea și gestionarea Sistemul informatic național RO e-TVA, precum și atribuțiile fiecăreia. De asemenea, se reglementează constituirea Comitetul Național pentru Decontul precompletat RO e-TVA, precum și atribuțiile acestuia.

Se creează premisele simplificării declarațiilor fiscale pe care persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA au obligația să le completeze și să le transmită ANAF în situația operaționalizării complete a facturării electronice în România.

De asemenea, se are în vedere modificarea Codul fiscal în vederea adoptării măsurilor necesare realizării precompletării decontului de TVA în termenul prevăzut de OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.