MF: Proiectul ghidurilor și metodologiilor pentru pregătirea proiectelor de parteneriat public-privat, în consultare publică
Telex » Știri 15 noiembrie, 15:50
Ministerul Finanțelor (MF) a publicat astăzi în transparență decizională proiectul de Ordin privind aprobarea ghidurilor și metodologiilor pentru pregătirea proiectelor de parteneriat public-privat. MF reamintește, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 7/2024 pentru aprobarea OUG nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat, se creează cadrul legal de interes general pentru entități publice, mediul de afaceri, potențiali ofertanți în ceea ce privește implementarea de proiecte sub forma unor parteneriate public-private (PPP) și care constituie totodată temeiul pentru adoptarea ghidurilor și metodologiilor ca normă juridică terțiară.
„Prezentele ghiduri și metodologii își propun furnizarea de informații și ghidarea entităților publice pentru pregătirea proiectelor de parteneriat public-privat, în conformitate cu bunele practici internaționale, detaliind astfel activitățile necesare a fi desfășurate în diferitele etape ale ciclului de pregătire și implementare a PPP-urilor”, menționează inițiatorii, în Referatul de aprobare.
Ghidurile și metodologiile incluse în acest proiect sunt rezultatul implementării unui proiect de asistență tehnică derulat în perioada 2022-2023 în cadrul Programului de asistență tehnică al Comisiei Europene - Instrumentul de Sprijin Tehnic 2022 - DGREFORM, care a vizat realizarea de ghiduri și metodologii de pregătire și atribuire a proiectelor prin intermediul unui parteneriat public-privat, conform celor mai bune practici existente la nivel european/ internațional, adaptate totodată contextului românesc și legislației naționale aplicabile. Pe parcursul asistenței tehnice, materialele elaborate au fost livrabile sub forma de ghiduri și metodologii de pregătire proiecte PPP/ concesiune pe aspecte privind: bunele practici internaționale, model de contract PPP/ concesiune însoțit de un ghid care explică termeni/ mecanisme contractuale specifice, metodologie de evaluare a VfM (Value for money), metodologie de evaluare și alocare a riscurilor, metodologie de evaluare a accesibilității PPP, metodologie de identificare și calculare a impactului PPP asupra datoriei și deficitului public precum și un ghid privind procesul de pregătire și achiziție PPP.
Ghidurile și metodologiile elaborate ca livrabile ale asistenței tehnice sunt supuse aprobării ca Anexe la ordin (Anexele nr. 1-7), astfel: a) Anexa nr. 1 - Ghid privind Contractul de Parteneriat Public-Privat; b) Anexa nr. 2 - Clauzele standard în contractele de Parteneriat PublicPrivat; c) Anexa nr. 3 - Evaluarea Eficienței Economice; d) Anexa nr. 4 - Evaluarea & Alocarea Riscurilor; e) Anexa nr. 5 - Evaluarea Suportabilității; f) Anexa nr. 6 - Datoria Publică și Deficitul Bugetar; g) Anexa nr. 7 - Procesele de pregătire și de achiziție aferente PPP-urilor.
Totodată, la art. 2 al prezentului ordin se propune ca Ministerul Finanțelor, prin structura sa de specialitate UMIP, să actualizeze ghidurile și metodologiile potrivit modificărilor relevante ale legislației aplicabile domeniului parteneriatului public-privat. Ghidurile și metodologiile vor fi utilizate de UMIP la momentul în care entitățile publice vor solicita puncte de vedere cu privire la documentațiile de pregătire ale proiectelor propuse a se realiza în PPP și respectiv la momentul avizării actelor normative de aprobare a Studiului de fundamentare, respectiv a modelului de contract, conform prevederilor legale aplicabile.
La art. 3 al prezentului ordin de ministru se propune ca Ministerul Finanțelor prin structura sa de specialitate UMIP (Unitatea de Management a Investițiilor Publice) să organizeze cursuri de prezentare a ghidurilor și metodologiilor dezvoltate, având obligația de a anunța pe site-ul instituției perioada și modalitatea de organizare a acestor cursuri. În organizarea cursurilor UMIP va întreprinde măsurile necesare pentru identificarea de parteneri pentru diseminarea de informații relevante în prezentarea ghidurilor și metodologiilor precum Agenția Națională pentru Achiziții Publice, Curtea de Conturi a României, Institutul Național de Statistică (INS), structuri de specialitate din cadrul MF precum și instituții financiare internaționale etc.
„Încă din etapa de derulare a proiectului de asistență tehnică, au existat numeroase consultări atât în format fizic, cât și online, cu reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale precum International Finance Corporation (IFC-Divizia de Investiții a Băncii Mondiale), Banca Europeană de Investiții (BEI), Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), ai mediului de afaceri precum American Chamber of Commerce in Romania (AmCham) și cu instituții la nivel European cu atribuții în domeniul PPP - Centrul European de Expertiză în domeniul PPP (EPEC), în cadrul BEI, EUROSTAT, care au transmis puncte de vedere/ opinii/ contribuții în procesul de definitivare al ghidurilor și metodologiilor. Totodată subliniem implicarea EPEC, care a asigurat sprijin MF/ UMIP în revizuirea livrabilelor proiectului pe aspecte tehnice cu privire la PPP-uri și în ceea ce privește recomandările optime pentru România cu privire la cadrul legal și instituțional aplicabil, pentru fiecare livrabil al proiectului existând mai multe iterații în definitivarea formei finale a acestora”, precizează reprezentanții MF în documentul citat.
În luna noiembrie 2023, ghidurile și metodologiile menționate au fost publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor, ca livrabile ale proiectului de asistență tehnică, la secțiunea Parteneriat public-privat. În primul semestru al anului 2024 au fost derulate mai multe activități de prezentare a acestor ghiduri și metodologii precum și consultări cu mediul de afaceri/ autorități publice. Ulterior inițierii procesului de avizare a proiectului de ordin, la solicitarea DGSPB a fost consultat și INS-ul, conținutul Anexei nr.6 – Datorie publică și deficitul bugetar, fiind astfel modificat în funcție de solicitările din partea acestei instituții precum și a celor primite din partea DGMDPFT.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial