MF propune completări la Procedura de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante
Telex » Știri 2 mai 2022
Ministerul Finanțelor (MF) a publicat în transparență decizională un proiect de Ordin pentru completarea Procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante, aprobată prin OMFP nr.2810/2019. Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin OG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, s-a creat posibilitatea restructurării obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2020, administrate de organul fiscal central, bazată pe un plan de restructurare, test al creditorului privat prudent, plată eșalonată și supraveghere fiscală pe perioada înlesnirii, reglementată de capitolul I din acest act normativ, pentru debitorii persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția instituțiilor publice și a unităților administrativ-teritoriale, aflați în dificultate financiară și pentru care există riscul intrării în insolvență. În baza art. 37 alin. (1) din OG nr. 6/2019, s-a emis OMFP nr. 2810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei.
Potrivit art. 1 alin. (1) din OG nr. 6/2019, debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția instituțiilor publice și a unităților administrativ-teritoriale, care îndeplinesc condițiile stabilite de acest act normativ, își pot restructura obligațiile bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2020 și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum și obligațiile bugetare accesorii. Alin. (3) de la art. (1) din OG nr. 6/2019 stabilește faptul că, sunt obligații bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2020 și obligațiile bugetare declarate de debitor sau stabilite de organul fiscal competent prin decizie după data de 1 ianuarie 2021 aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 decembrie 2020. „Cu alte cuvinte, în sfera obligațiilor bugetare care pot fi restructurate intră și obligațiile bugetare declarate de debitor după data de 1 ianuarie 2021 aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 decembrie 2020, inclusiv prin corectarea declarațiilor fiscale”, precizează MF.
Potrivit art. 105 alin. (3) și (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, declarațiile fiscale pot fi corectate prin depunerea unei declarații rectificative.
În cazul taxei pe valoarea adăugată, corectarea erorilor din deconturile de taxă se realizează potrivit prevederilor Codului fiscal, respectiv, de regulă, pe rândurile de regularizări ale decontului de TVA.
În acest context, Ministerul Finanțelor propune, prin acest proiect, clarificarea modalității de acordare a restructurării obligațiilor bugetare, în cazul debitorilor care corectează taxa pe valoarea adaugată de plată aferentă unor perioade fiscale anterioare datei de 31 decembrie 2020 pe rândurile de regularizări ale unui decont de TVA depus după data de 1 ianuarie 2021, în sensul că, în scopul stabilirii obligațiilor de plată accesorii ce pot face obiectul restructurării, debitorii trebuie să detalieze în planul de restructurare informațiile cu privire la taxa pe valoarea adăugată înscrisă pe rândul de regularizare, cu precizarea perioadei fiscale, a scadenței, precum și a sumei aferente.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice