MF propune instituirea unei scheme de ajutor de stat în vederea stimulării investițiilor strategice pentru noi activități economice în valoare de minimum 500 milioane lei
Telex » Știri 26 mai 2021
Ministerul Finanțelor (MF) a lansat în dezbatere un proiect de HG pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor strategice pentru noi activități economice în valoare de cel puțin 500 milioane lei. Inițiatorii precizează, în Nota de fundamentare, că, în competiția pentru atragerea investițiilor străine importante cu statele europene din regiune, România trebuie să ofere pe lângă un climat investițional prietenos, resursă umană calificată, inflație redusă, o politică fiscală atractivă (una dintre cele mai reduse rate de impozit pe venit din regiune – 10%, neimpozitarea profitului reinvestit și facilități pentru investiții în parcuri industriale) și măsurile de sprijin de natura ajutorului de stat – instrument suplimentar de atragere a investițiilor de anvergură. În acest context, MF a elaborat acest proiect de act normativ, avându-se în vedere că, din anul 2014, de la expirarea perioadei de valabilitate a schemei de ajutor de stat aprobate prin HG nr. 753/2008, România nu a mai avut o schemă de ajutor de stat destinată atragerii investitorilor strategi de talie continentală sau globală.
Obiectivul acestei scheme de ajutor de stat este dezvoltarea regională prin realizarea de investiții inițiale pentru noi activități economice ale căror costuri eligibile sunt în valoare de cel puțin 500 milioane lei, fiind elaborată în acord cu Orientările comunitare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014 – 2020. „Comparativ cu celelalte scheme de ajutor de stat administrate în prezent de Ministerul Finanțelor sau de alte autorități din România, noua schemă de ajutor de stat vizează atragerea de investiții în sectoarele economice considerate strategice datorită nivelului considerabil al investițiilor implicate”, precizează MF, într-un comunicat.
„Lansez o invitație deschisă la consultare publică către toți partenerii de dialog care doresc să contribuie la operaționalizarea acestei noi scheme de ajutor de stat menite să atragă investiții strategice în noi tehnologii și inovare, cu cheltuieli eligibile de cel puțin 100 de milioane de euro. Pentru o dezvoltare economică durabilă, România are nevoie de know-how specializat și de investiții greenfield în facilități de producție din domenii strategice, precum produse electronice, aparate medicale, aeronave, care generează valoare adaugată mare și asigură o creștere a competitivității țării noastre pe piețele internaționale”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
În cadrul schemei, pot fi finanțate cu ajutor de stat investițiile inițiale cu cheltuieli eligibile în valoare de cel puțin 500 milioane lei (aproximativ 100 milioane euro) constând în demararea unei unități noi sau diversificarea unei unități, în sectoarele economice care implică realizarea de produse cu valoare adăugată mare, cum sunt: fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, fabricarea de aeronave și nave spațiale, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, aparate și instrumente medicale și stomatologice etc.
Implementarea schemei de ajutor de stat va ajuta la depășirea efectelor crizei economice produse de pandemia de Covid-19 prin creșterea competitivității și realizarea unor transferuri de tehnologie de ultimă oră și know-how în economia românească. Acestea vor contribui atât la creșterea capacității productive, cât și la creșterea nivelului exporturilor la nivelul întregii economii, prin atragerea marilor companii cu o prezență globală în sectoarele economice strategice, care activează deja în Uniunea Europeană, dar și pe cele din afara acesteia și care, prin investițiile efectuate în economia românească, doresc să activeze în interiorul Uniunii Europene.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de sume nerambursabile pentru finanțarea costurilor cu active corporale și necorporale, precum și a costurilor privind construcțiile, aferente investiției inițiale, în limita intensității maxim admisibile, în prezent stabilită prin HG nr. 517/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Schema de ajutor de stat va fi implementată de Ministerul Finanțelor și va beneficia de un buget total de 3.750 milioane de lei, respectiv echivalentul a aproximativ 750 milioane de euro. Bugetul mediu anual al schemei este de 750 milioane de lei, respectiv echivalentul a aproximativ 150 milioane de euro. Acordurile de finanțare vor fi emise în perioada 2021-2025, iar plata ajutorului de stat se va realiza în intervalul 2022-2030.
Comisia Europeană va fi notificată cu privire la fiecare proiect de investiții cu cheltuieli eligibile peste valoarea de 50 milioane de euro, iar acordurile pentru finanțare vor fi emise numai după obținerea Deciziei de autorizare.
Proiectul de act normativ, însoțit de Nota de fundamentare, a fost publicat pentru consultare publică la secțiunea Transparență decizională – Proiecte acte normative. Toți cei interesați pot transmite eventuale propuneri, sugestii sau opinii la adresa: publicinfo@mfinante.gov.ro.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice