MF propune majorarea taxelor de licențiere și de autorizare a organizatorilor de jocuri de noroc
Telex » Știri 14 iulie 2022
Ministerul Finanțelor a lansat în consultare publică un proiect de Ordonanță privind modificarea și completarea OUG nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, prin care propune, între altele, ajustarea taxelor din acest domeniu, astfel încât – potrivit Notei de fundamentare – „cuantumurile propuse să reflecte noile realități economice și sociale, pentru asigurarea unui raport echilibrat între necesitățile de ordin bugetar și protecția persoanelor care participă la jocurile de noroc”. Inițiatorii proiectului menționează, în Nota de fundamentare a actului normativ, că în contextul pandemiei care a afectat economia națională, al stării de război aflat la granița țării noastre, al crizei energetice, alimentare etc., și ținând seama de nivelul taxelor percepute asupra operatorilor economici din țări ale Uniunii Europene, se propune majorarea taxelor de licențiere și de autorizare a organizatorilor de jocuri de noroc din România.
Potrivit reprezentanților MF, propunerea de modificare a legislației care reglementează activitatea în domeniul jocurilor de noroc are ca punct de plecare efectele negative produse de pandemia COVID-19, perioadă în care modul de reglementare a situațiilor juridice a fost unul distinct, aparte de cel existent înainte de declararea stării de urgență/alertă. „Din acest punct de vedere, raportat la situația de fapt a bugetului de stat la momentul actual, intenția legiuitorului se constituie în sensul asigurării de fonduri la bugetul de stat, colectării veniturilor necesare în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse, autorizarea tuturor operatorilor de jocuri de noroc, cu respectarea riguroasă a prevederilor legale în vigoare, încadrarea din punct de vedere al legislației jocurilor de noroc, a activității desfășurate sau propuse a fi desfășurată de către un operator, în categoriile de jocuri de noroc prevăzute de lege, prevenirea desfășurării de activități de către operatorii de jocuri de noroc fără autorizații și, nu în ultimul rând, creșterea nivelului de încredere a populației în instituțiile statului”, se precizează în Nota de fundamentare.
De asemenea, în scopul sporirii capacității preventive a statului și respectării de către operatori a obligațiilor impuse conform cadrului legal specific domeniului de activitate, precum și pentru protecția consumatorilor și a grupurilor vulnerabile cu referire în mod special la minori, MF precizează că se impune ca măsură eliminarea unor prevederi potrivit cărora operatorii sancționați contravențional au posibilitatea de a plăti jumătate din minimul sancțiunii stabilite de lege în termen de 15 zile și eliminarea posibilității aplicării sancțiunii cu avertisment. Întrucât contravențiilor prevăzute în OUG nr. 77/2009 le sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, se impune exceptarea regimului sancționator specific domeniului jocurilor de noroc de la aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. a) și art. 28 alin. (1) din OG nr. 2/2001.
De asemenea – se mai arată în Nota de fundamentare a proiectului – implementarea principiilor privind jocul responsabil, protecția consumatorilor și a grupurilor vulnerabile, impune aplicarea de măsuri ferme privind ordinea și securitatea publică, în acest sens, fiind necesară reglementarea unor situații de fapt prin stabilirea acestora ca fapte contravenționale și modificarea OUG nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, în sensul stabilirii ca măsură contravențională și încălcarea prevederilor art. 21 alin. (2), (3) și (4) din acest act normativ. Totodată, din considerente de ordin bugetar, precum și în vederea limitării publicității agresive pentru promovarea jocurilor de noroc, se propune introducerea unei taxe de publicitate.
În ceea ce privește termenul de plată a contribuției anuale, pentru a asigura calculul obligațiilor de plată accesorii, în scopul reglementării situației de fapt, generată de emiterea Ordinului Președintelui Oficiului Național de Jocuri de Noroc nr. 400/2019 din 29 octombrie 2019 privind aprobarea modelului de decizie referitoare la obligațiile bugetare accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, a procedurii privind modalitatea de notificare a operatorilor economici - organizatori de jocuri de noroc licențiați și a modelului de înștiințare de plată pentru contribuția anuală prevăzută la art. 10 alin. (4) din OUG nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, pentru a se evita generarea unor eventuale litigii și a asigura continuitate situației de fapt existente în scopul de a evita bulversarea contribuabililor care au aplicat cu strictețe prevederile Ordinului președintelui Oficiului Național de Jocuri de Noroc Nr. 400/2019, art. 10 alin. (6) va avea următorul cuprins: „Termenul de plată a contribuției prevăzută la alin. (4) este după cum urmează: pentru primul an de licență, în termen de 10 zile de la data aprobării documentației, iar pentru anii următori, până la 25 ianuarie a fiecărui an”. Pentru aceleași motive, la art. 10 după alin. (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1) cu următorul cuprins „În situația încetării valabilității licenței, din orice motive, pentru anul de licență în care survine situația de fapt care are ca efect încetarea valabilității acesteia, contribuția anuală prevăzută la alin. (4) se datorează integral”. De asemenea, tot la alin.(6) menționat, textul lit.i) a fost completat cu precizări privind jocurile tip slot machine, care fuseseră omise anterior.
Referitor la propunerea de modificarea a cuantumului taxelor specifice activităților din domeniul jocurilor de noroc, MF precizează faptul că prin creșterea nivelului acestora, se estimează o influență pozitivă asupra creșterii veniturilor colectate la bugetul de stat de până la 40%. Astfel, pentru restul anului 2022 și anul 2023 se estimează ca veninurile colectate la bugetul de stat să crească cu suma de 530,4 milioane lei, exclusiv veniturile din amenzi contravenționale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial